SOARE ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Soare
Simbolismul soarelui e plurivalent, în primul rînd, el se înfăţişează ca o manifestare a divinităţii. In Australia este privit ca fiu al Creatorului şi ca figură divină favorabilă omului. El poate însă să ardă sau să omoare; el poate să ducă oamenii cu sine şi, apunînd, să-i omoare. O simplă privire aruncată apusului de soare poate, potrivit unor credinţe, să aducă moartea. Soarele este izvorul luminii, al căldurii şi al verii. Razele solare sînt, în mod tradiţional, în număr de şapte. într- o tradiţie din Grecia, un zeu solar măsoară cerul şi pămîntul cu ajutorul unui
compas. Din alt punct de vedere, soarele e şi distrugător, e principiul secetei. în China, sorii de prisos trebuiau doborîţi cu săgeţile. Alternanţa viaţă-moarte-re- naştere este sugerată prin ciclul solar: zilnic sau anual. Soarele este astfel ca un simbol al învierii şi al nemuririi.
în basmul popular „Greuceanu”, momentul în care viteazul aruncă pe cer soarele şi luna îl apropie de personajul mitologic Prometeu, care a furat de la Zeus focul pentru a-1 dărui oamenilor.
în „Imn lui Ştefan cel Mare” de V. Alecsandri, figura domnitorului capătă dimensiuni hiperbolice, cosmice; în acest sens, invocaţia „O, soare-nvingă- tor** face din marele voievod Soarele Moldovei. Aceeaşi conotaţie o are simbolul şi în drama „Apus de soare” de B. Şt. Delavrancea.
în „Amintiri din copilărie” de I. Creangă, copilul şi soarele ocupă centrul universului: „Şi mama...îmi zicea cu zîmbet uneori, cînd începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: „Ieşi, copile cu pârul bălan, afară şi rîde la soare, doar s-ar îndrepta vremea**. Şi vremea se îndrepta după rîsul meu... Ştia vezi bine soarele cu cine are de-a face...”
La M. Eminescu, soarele reprezintă forţa vitală a Universului. Fără puterea razelor lui, planetele „îngheaţă**, încremenind într-o cădere continuă în abisuri nemăsurate, iar stelele pier, aşa cum cad frunzele toamnei. Din grozava spaimă de întuneric a omului, „catapeteasma lumii în adînc s-au înnegrit”, suge- rînd moartea altarului lumii: „Soarele, ce azi e mîndru, el îl vede trist şi roş/ Cum se-nchide ca o rană printre nori întune- coşi**.
134
Motivul soarelui e dominant In romanul „Baltagul” de M. Sadoveanu, conferind oamenilor şi întîmplărilor o aură de sacralitate. Prin el se realizează iubirea, viaţa şi moartea personajelor. Sub lumina soarelui, începe călătoria Vi- toriei. Semn al purităţii, al sincerităţii şi căldurii sufleteşti, soarele e martor al cli pei cînd Nechifor a stat în cumpănă cu Neantul şi face parte din destinul uman Aromânilor: „Mai cu seamă stau ei în faţa soarelui cu-o inimă ca din el ruptă”, iar în romanul „Fraţii Jderi” soarele e „măsurariul” recunoştinţei faţă de eroii neamului românesc: „-Cînd răsare soarele, avem să ne aducem aminte de ei. Şi avem sâ-i jelim de asemeni cînd soarele asfinţeşte...”
In poezia lui G. Vieru „Legămînt”, sintagma „răsărit de soare” şi „miez de noapte* sugerează efortul neîntrerupt al marelui poet M. Eminescu de cugetare şi trăire completă: „Ştiu: cîndva la miez de noapte! Ori la răsărit de Soare! Stinge-mi-s-or ochii mie! Tot deasupra cărţii sale*9.
La L. Blaga, în versurile „Soarele în răsărit — de sînge-şi spală-n mare! lăncile, cu care a ucis în goană noaptea! ca pe-ofiară” motivul soarelui, prin lumina sa purificatoare, simbolizează binele.
Simbolismul soarelui e plurivalent, în primul rînd, el se înfăţişează ca o manifestare a divinităţii. In Australia este privit ca fiu al Creatorului şi ca figură divină favorabilă omului. El poate însă să ardă sau să omoare; el poate să ducă oamenii cu sine şi, apunînd, să-i omoare. O simplă privire aruncată apusului de soare poate, potrivit unor credinţe, să aducă moartea. Soarele este izvorul luminii, al căldurii şi al verii. Razele solare sînt, în mod tradiţional, în număr de şapte. într- o tradiţie din Grecia, un zeu solar măsoară cerul şi pămîntul cu ajutorul unui
compas. Din alt punct de vedere, soarele e şi distrugător, e principiul secetei. în China, sorii de prisos trebuiau doborîţi cu săgeţile. Alternanţa viaţă-moarte-re- naştere este sugerată prin ciclul solar: zilnic sau anual. Soarele este astfel ca un simbol al învierii şi al nemuririi.
în basmul popular „Greuceanu”, momentul în care viteazul aruncă pe cer soarele şi luna îl apropie de personajul mitologic Prometeu, care a furat de la Zeus focul pentru a-1 dărui oamenilor.
în „Imn lui Ştefan cel Mare” de V. Alecsandri, figura domnitorului capătă dimensiuni hiperbolice, cosmice; în acest sens, invocaţia „O, soare-nvingă- tor** face din marele voievod Soarele Moldovei. Aceeaşi conotaţie o are simbolul şi în drama „Apus de soare” de B. Şt. Delavrancea.
în „Amintiri din copilărie” de I. Creangă, copilul şi soarele ocupă centrul universului: „Şi mama...îmi zicea cu zîmbet uneori, cînd începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: „Ieşi, copile cu pârul bălan, afară şi rîde la soare, doar s-ar îndrepta vremea**. Şi vremea se îndrepta după rîsul meu... Ştia vezi bine soarele cu cine are de-a face...”
La M. Eminescu, soarele reprezintă forţa vitală a Universului. Fără puterea razelor lui, planetele „îngheaţă**, încremenind într-o cădere continuă în abisuri nemăsurate, iar stelele pier, aşa cum cad frunzele toamnei. Din grozava spaimă de întuneric a omului, „catapeteasma lumii în adînc s-au înnegrit”, suge- rînd moartea altarului lumii: „Soarele, ce azi e mîndru, el îl vede trist şi roş/ Cum se-nchide ca o rană printre nori întune- coşi**.
134
Motivul soarelui e dominant In romanul „Baltagul” de M. Sadoveanu, conferind oamenilor şi întîmplărilor o aură de sacralitate. Prin el se realizează iubirea, viaţa şi moartea personajelor. Sub lumina soarelui, începe călătoria Vi- toriei. Semn al purităţii, al sincerităţii şi căldurii sufleteşti, soarele e martor al cli pei cînd Nechifor a stat în cumpănă cu Neantul şi face parte din destinul uman Aromânilor: „Mai cu seamă stau ei în faţa soarelui cu-o inimă ca din el ruptă”, iar în romanul „Fraţii Jderi” soarele e „măsurariul” recunoştinţei faţă de eroii neamului românesc: „-Cînd răsare soarele, avem să ne aducem aminte de ei. Şi avem sâ-i jelim de asemeni cînd soarele asfinţeşte...”
In poezia lui G. Vieru „Legămînt”, sintagma „răsărit de soare” şi „miez de noapte* sugerează efortul neîntrerupt al marelui poet M. Eminescu de cugetare şi trăire completă: „Ştiu: cîndva la miez de noapte! Ori la răsărit de Soare! Stinge-mi-s-or ochii mie! Tot deasupra cărţii sale*9.
La L. Blaga, în versurile „Soarele în răsărit — de sînge-şi spală-n mare! lăncile, cu care a ucis în goană noaptea! ca pe-ofiară” motivul soarelui, prin lumina sa purificatoare, simbolizează binele.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
