PAIANJEN ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Păianjen
Simbol al pîndei şi al seducţiei, păianjenul simbolizează, totodată, şi singurătatea; este creator al unei lumi efemere (pînia fragilă), presupunînd munca neîntreruptă. Este un simbol animalier cu semnificaţie negativă, uneori un personaj viclean, ce se foloseşte de şiretlicuri. Păianjenul e copia „rea” a albinei „bune”, adesea simbolizînd pornirile ţJăcătoase care le sug oamenilor sîngele. în unele ţinuturi ale Europei Centrale, păianjenul cu cruce, datorită desenului de pe spatele său* e considerat făptură binecuvîntată şi norocoasă, de aceea nu este îngăduită omorîrea lui.
La Eminescu, păianjenul împodobeşte cu pînza lui lumea zînei Mirado- niz: „Dintr-un copac într-altul numai ţes/ Păianjenii de smarald păienjenişul/ Cel rar de diamant... ”
Blaga adoptă simbolul ca semn al pustiirii universale; în poezia „Paradis în destrămare”, „apa vie” este invadată de păianjeni mulţi - simbol al abandonului şi al singurătăţii („odată vor putrezi şi îngerii sub glie”). Ideia pe care ne-o sugerează poetul contextualizînd acest motiv este că universul interior al omului este
113
răvăşit de duhurile rele: „vai mie, vai ţie, păianjeni mulţi au umplut apa vie”
Intr-un alt sens, înrudit, Voiculescu are obsesia „păianjenilor albi” - imagine a sacralităţii alterate: „Păianjenii albi atîmă-n cer/ Şi-n piepturi negura stă gravă,/ Pier iar cocorii în mister/ Şi toată slava e bolnavă („Toamna la baltă”).
Identifidndu-1 atributului principal - pînda, Petre Stoica transfigurează în imagini suprarealiste un păianjen necruţător, sugestie a timpului care ucide pe nesimţite: „Vinepăianjenul,/ Vine din ungherul acela fără nume în calendar”.
Pentru Ion Vinea simbolul rămîne în sfera timpului seducător: în amurg, „păianjenul de lumină citeşte veşnicia”.
Simbol al pîndei şi al seducţiei, păianjenul simbolizează, totodată, şi singurătatea; este creator al unei lumi efemere (pînia fragilă), presupunînd munca neîntreruptă. Este un simbol animalier cu semnificaţie negativă, uneori un personaj viclean, ce se foloseşte de şiretlicuri. Păianjenul e copia „rea” a albinei „bune”, adesea simbolizînd pornirile ţJăcătoase care le sug oamenilor sîngele. în unele ţinuturi ale Europei Centrale, păianjenul cu cruce, datorită desenului de pe spatele său* e considerat făptură binecuvîntată şi norocoasă, de aceea nu este îngăduită omorîrea lui.
La Eminescu, păianjenul împodobeşte cu pînza lui lumea zînei Mirado- niz: „Dintr-un copac într-altul numai ţes/ Păianjenii de smarald păienjenişul/ Cel rar de diamant... ”
Blaga adoptă simbolul ca semn al pustiirii universale; în poezia „Paradis în destrămare”, „apa vie” este invadată de păianjeni mulţi - simbol al abandonului şi al singurătăţii („odată vor putrezi şi îngerii sub glie”). Ideia pe care ne-o sugerează poetul contextualizînd acest motiv este că universul interior al omului este
113
răvăşit de duhurile rele: „vai mie, vai ţie, păianjeni mulţi au umplut apa vie”
Intr-un alt sens, înrudit, Voiculescu are obsesia „păianjenilor albi” - imagine a sacralităţii alterate: „Păianjenii albi atîmă-n cer/ Şi-n piepturi negura stă gravă,/ Pier iar cocorii în mister/ Şi toată slava e bolnavă („Toamna la baltă”).
Identifidndu-1 atributului principal - pînda, Petre Stoica transfigurează în imagini suprarealiste un păianjen necruţător, sugestie a timpului care ucide pe nesimţite: „Vinepăianjenul,/ Vine din ungherul acela fără nume în calendar”.
Pentru Ion Vinea simbolul rămîne în sfera timpului seducător: în amurg, „păianjenul de lumină citeşte veşnicia”.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
