OS ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Os
Osul este elementul permanent şi,într- o anumită măsură, primordial al fiinţei. Simbolismul osului se dezvoltă urmînd două linii principale: osul este sheletul corpului, elementul său esenţial şi relativ constant; pe de altă parte, osul conţine măduva, precum sîmburele ~ miezul. în primul caz, osul este simbolul fermităţii, al forţei şr al virtuţii. Contemplarea scheletului de către şamani este un fel de întoarcere la starea primordială prin despuierea de elementele perisabile ale trupului. Partea cea mai puţin perisabilă a trupului fiind alcătuită din oase, acestea exprimă materializarea vieţii şi reproducerea. Pentru anumite popoare, sufletul cel mai important îşi are lăcaşul în oase, de aici şi respectul care li se arată.
în nuvela istorică „Valea Albă” de Gh. Asachi, motivul evocă o pagină zguduitoare din istoria noastră. Pentru osemintele celor căzuţi în lupta de la Valea Albă, Ştefan cel Mare face panahidă, apoi înalţă o biserică întru consfinţirea eroilor căzuţi pentru patrie, ale căror oase zăceau neîngropate de douăzece de ani: „Pe locul însemnat de Ştefan voievod, care era acela unde au urmat cea mai crîncenâ luptă, iar afinii morţilor adunau cu simţâmînt respectuos de pe cîmp oasele răspîndite, prepuind în fiecare tidvâ capul iubitului său, dar nime n-au
recunoscut mai bine decît Radaman tid- va părintelui său înfiptă în os. Acest cap preţios al mîntuitorului vieţii sale Ştefan voievod, cu mîna sa, l-au depus sub locul unde avea să fie altarul, iar celelalte se depuneau în miezul temeliilor bisericii, lîngă altarul preste care se înălţa sînta cruce umbrită de flamurile Moldovei" Osul e simbol al morţii, al credinţei în învierea ce va să vină (cînd mormintele se vor deschide Ia sunetul trîmbiţei, vor fi împreunate şi acoperite iar cu carne). în alte culturi, e un semn al biruinţei temerilor faţă de moarte.
în romanul „Baltagul” de M. Sado- veanu, motivul reprezintă partea cea mai puţin perisabilă a fiinţei lui Nechifor Lipan, cu atît mai mult cu cît se consideră că sufletul şi-ar avea lăcaşul în oase; de aceea Vitoria caută cu insistenţă aceste rămăşiţe spre a le înhuma: „Oase risipite, cu zgîrciturile umede, albeau ţări na... ” în lirica argheziană, viaţa este vă^ zută ca durată între „germinaţia eternă şi enormă39 (cum o numea Călinescu) şi mormintele de oseminte în care se transformă eforturile inutile ale Firii: „osemintele vârsate-n mine”.
Osul este elementul permanent şi,într- o anumită măsură, primordial al fiinţei. Simbolismul osului se dezvoltă urmînd două linii principale: osul este sheletul corpului, elementul său esenţial şi relativ constant; pe de altă parte, osul conţine măduva, precum sîmburele ~ miezul. în primul caz, osul este simbolul fermităţii, al forţei şr al virtuţii. Contemplarea scheletului de către şamani este un fel de întoarcere la starea primordială prin despuierea de elementele perisabile ale trupului. Partea cea mai puţin perisabilă a trupului fiind alcătuită din oase, acestea exprimă materializarea vieţii şi reproducerea. Pentru anumite popoare, sufletul cel mai important îşi are lăcaşul în oase, de aici şi respectul care li se arată.
în nuvela istorică „Valea Albă” de Gh. Asachi, motivul evocă o pagină zguduitoare din istoria noastră. Pentru osemintele celor căzuţi în lupta de la Valea Albă, Ştefan cel Mare face panahidă, apoi înalţă o biserică întru consfinţirea eroilor căzuţi pentru patrie, ale căror oase zăceau neîngropate de douăzece de ani: „Pe locul însemnat de Ştefan voievod, care era acela unde au urmat cea mai crîncenâ luptă, iar afinii morţilor adunau cu simţâmînt respectuos de pe cîmp oasele răspîndite, prepuind în fiecare tidvâ capul iubitului său, dar nime n-au
recunoscut mai bine decît Radaman tid- va părintelui său înfiptă în os. Acest cap preţios al mîntuitorului vieţii sale Ştefan voievod, cu mîna sa, l-au depus sub locul unde avea să fie altarul, iar celelalte se depuneau în miezul temeliilor bisericii, lîngă altarul preste care se înălţa sînta cruce umbrită de flamurile Moldovei" Osul e simbol al morţii, al credinţei în învierea ce va să vină (cînd mormintele se vor deschide Ia sunetul trîmbiţei, vor fi împreunate şi acoperite iar cu carne). în alte culturi, e un semn al biruinţei temerilor faţă de moarte.
în romanul „Baltagul” de M. Sado- veanu, motivul reprezintă partea cea mai puţin perisabilă a fiinţei lui Nechifor Lipan, cu atît mai mult cu cît se consideră că sufletul şi-ar avea lăcaşul în oase; de aceea Vitoria caută cu insistenţă aceste rămăşiţe spre a le înhuma: „Oase risipite, cu zgîrciturile umede, albeau ţări na... ” în lirica argheziană, viaţa este vă^ zută ca durată între „germinaţia eternă şi enormă39 (cum o numea Călinescu) şi mormintele de oseminte în care se transformă eforturile inutile ale Firii: „osemintele vârsate-n mine”.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
