NUNTA ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Nuntă
în balada populară „Mioriţa”, motivul formează alegoria moarte-nuntă ce conţine sugestia morţii: „Că la nunta mea/ A căzut o stea”. Ruptă din Univers prin naştere, fiinţa umană i se reintegrează acestuia prin moarte, într-o mereu repetată „nuntă”.
Nunta fiind o modalitate de încadrare în Armonia universală, episodul dedicat acestui eveniment în „Călin (file de poveste)” de M. Eminescu devine o feerie de sclipiri diamantine şi irizări
albastre, de miresme adînci şi şopot de ape. Sub clarul de lună, elementele codrului, aflate într-o mişcare molcomă şi continuă, unesc cerul şi pămîntul într-o nouă „nuntă”: copacii se înalţă spre lună, izvoarele „coboarâ-n ropot dulce”, fluturii şi albinele „curg în rîuri sclipitoare”, văzduhul „tâmîiet” îşi răspîndeşte miresmele spre zări. în acest mod, cei doi îndrăgostiţi, care-şi serbează nunta pe fundalul naşterii lumii, vor alcătui perechea primordială şi eternă.
Ceea ce dă cu adevărat sens baladei populare „Mioriţa” este nunta. „A lumii crăiasă” este moartea în ipostaza ei de spirit atoatestăpînitor. Ca şi în basmul „Tinereţe fără bătrîneţe...”, eternitatea înseamnă nunta cu îmblînzitoarea fiarelor sălbatice. Aşadar, moartea la care se gîndeşte păstorul presupune sacrificiu, suferinţă şi dobîndirea armoniei desăvîrşite, adică „tragicul” sentiment al sfîrşitului şi „extazul nunţii”, cum spune Blaga, sau, în sens creştin, moarte şi înviere.
în literatura culta, nunta confirmă desăvîrşirea personajului, ca şi în basmul popular, încheiat, de regulă, cu o nuntă. Excepţie face proza realistă, în care nunta nu apare ca simbol, ci mai degrabă ca temă cu semnificaţii sociale (ca la Rebreanu).
în „Nunta Zamfirei” de G. Coşbuc, motivul nunţii e reflectat drept un moment unic, irepetabil, consacrator, ce aşază tînăra pereche în rîndul celor maturi, integrînd-o rosturilor ancestrale.
Simbolistica nunţii soarelui cu luna exprimă „setea de anulare a dualisme- lor, a eternei reîntoarceri şi a existenţelor fragmentare”. Intîlnirea soarelui cu
106
luna reprezintă un simbol al armoniei de dincolo de timpul profan, de aceea, In balada „Mioriţa”, păstorul îşi imaginează soarele şi luna coexistînd: „Că la nunta mea/ A căzut o stea,/ Soarele şi luna/ Mi-au ţinut cununa”, Cuplul ceresc simbolizează împăcarea luminii cu întunericul, sugerează anularea sfîrşitu- lui, a destinului limitat de evenimente istorice.
In romanul „Nuntă în cer” de M. Eliade, motivul semnifică idealul erotic, raiul, dragostea fără fruct, or, nunta veşnică este posibilă numai în cer, unde sufletele se împletesc în eternitate; „...noi nu sîntem din lumea asta, nu ne putem împotrivi destinului care ne-a adus unul altuia pentru o astfel de nuntă”. Apogeu ai vieţii, nunta simbolizează armonia, abandonul de sine şi împlinirea prin celălalt. Importanţa nunţii în existenţa românească este conferită şi de sensul ritbrţii mioritice, imaginată ca o întîlni- re cu spiritul universal. In acest roman, poarta morţii se deschide în faţa perechii regăsite, căci împlinirea iubirii destinate înseamnă fuziune, crearea unui individ nou, dual. „Nunta în cer” este o cale de eliberare, de ieşire din labirint, dincolo de moarte. Nunta este primul act de eliberare de sub povara timpului istoric; perfecţiunea spirituală începe cu strădania de anulare a contradicţiilor care stăpînesc lume
în balada populară „Mioriţa”, motivul formează alegoria moarte-nuntă ce conţine sugestia morţii: „Că la nunta mea/ A căzut o stea”. Ruptă din Univers prin naştere, fiinţa umană i se reintegrează acestuia prin moarte, într-o mereu repetată „nuntă”.
Nunta fiind o modalitate de încadrare în Armonia universală, episodul dedicat acestui eveniment în „Călin (file de poveste)” de M. Eminescu devine o feerie de sclipiri diamantine şi irizări
albastre, de miresme adînci şi şopot de ape. Sub clarul de lună, elementele codrului, aflate într-o mişcare molcomă şi continuă, unesc cerul şi pămîntul într-o nouă „nuntă”: copacii se înalţă spre lună, izvoarele „coboarâ-n ropot dulce”, fluturii şi albinele „curg în rîuri sclipitoare”, văzduhul „tâmîiet” îşi răspîndeşte miresmele spre zări. în acest mod, cei doi îndrăgostiţi, care-şi serbează nunta pe fundalul naşterii lumii, vor alcătui perechea primordială şi eternă.
Ceea ce dă cu adevărat sens baladei populare „Mioriţa” este nunta. „A lumii crăiasă” este moartea în ipostaza ei de spirit atoatestăpînitor. Ca şi în basmul „Tinereţe fără bătrîneţe...”, eternitatea înseamnă nunta cu îmblînzitoarea fiarelor sălbatice. Aşadar, moartea la care se gîndeşte păstorul presupune sacrificiu, suferinţă şi dobîndirea armoniei desăvîrşite, adică „tragicul” sentiment al sfîrşitului şi „extazul nunţii”, cum spune Blaga, sau, în sens creştin, moarte şi înviere.
în literatura culta, nunta confirmă desăvîrşirea personajului, ca şi în basmul popular, încheiat, de regulă, cu o nuntă. Excepţie face proza realistă, în care nunta nu apare ca simbol, ci mai degrabă ca temă cu semnificaţii sociale (ca la Rebreanu).
în „Nunta Zamfirei” de G. Coşbuc, motivul nunţii e reflectat drept un moment unic, irepetabil, consacrator, ce aşază tînăra pereche în rîndul celor maturi, integrînd-o rosturilor ancestrale.
Simbolistica nunţii soarelui cu luna exprimă „setea de anulare a dualisme- lor, a eternei reîntoarceri şi a existenţelor fragmentare”. Intîlnirea soarelui cu
106
luna reprezintă un simbol al armoniei de dincolo de timpul profan, de aceea, In balada „Mioriţa”, păstorul îşi imaginează soarele şi luna coexistînd: „Că la nunta mea/ A căzut o stea,/ Soarele şi luna/ Mi-au ţinut cununa”, Cuplul ceresc simbolizează împăcarea luminii cu întunericul, sugerează anularea sfîrşitu- lui, a destinului limitat de evenimente istorice.
In romanul „Nuntă în cer” de M. Eliade, motivul semnifică idealul erotic, raiul, dragostea fără fruct, or, nunta veşnică este posibilă numai în cer, unde sufletele se împletesc în eternitate; „...noi nu sîntem din lumea asta, nu ne putem împotrivi destinului care ne-a adus unul altuia pentru o astfel de nuntă”. Apogeu ai vieţii, nunta simbolizează armonia, abandonul de sine şi împlinirea prin celălalt. Importanţa nunţii în existenţa românească este conferită şi de sensul ritbrţii mioritice, imaginată ca o întîlni- re cu spiritul universal. In acest roman, poarta morţii se deschide în faţa perechii regăsite, căci împlinirea iubirii destinate înseamnă fuziune, crearea unui individ nou, dual. „Nunta în cer” este o cale de eliberare, de ieşire din labirint, dincolo de moarte. Nunta este primul act de eliberare de sub povara timpului istoric; perfecţiunea spirituală începe cu strădania de anulare a contradicţiilor care stăpînesc lume
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
