NOROC NENOROC ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Noroc/ Nenoroc
în credinţele populare ale românilor, Norocul sau Nenorocul sînt executanţi ai predestinării, ai sentinţei Domnului. De asemenea, există credinţa într-o lume a norocului - Cîmpul Noroacelor. Aici se află norocul fiecărui om, frate astral, al cărui destin se răsfrînge asupra lumii noastre. Norocul se dobîndeşte prin călătorie, vînătoare, alte încercări capabile să întărească fiinţa. într-o poveste, un flăcău pleacă în lume să-şi
caute norocul; întîmpină primejdii numeroase, străbate locuri pustii şi păduri, ucide balauri, dar nu-şi găseşte norocul; întors acasă, dobîndeşte însă un loc norocos în lume. în altă poveste, Sf. Petru îl roagă pe Dumnezeu să dea noroc unui om sărac; Ziditorul îi demonstrează că norocul este ursit şi nu se poate dobîn- di: aşază o pungă de bani în calea acelui om, dar el trece cu ochii închişi pe lîngă bani; ceva mai tîrziu apare un orb, care, pipăind cu bastonul său drumul, găseşte punga.
în viziunea lui Eminescu, norocul conferă o stare de exuberanţă, de trăire deplină şi de strălucire: „Faţa-i roşie ca mărul, de noroc i-s umezi ochii” („Călin”), „Din încreţirea lungii rochii! Răsai ca marmura în loc! S-atîrnâ sufletu-mi de ochii! Cei plini de lacrimi şi noroc” (Atît de fragedă”). în poemul „Luceafărul”, motivul apare în final, denotînd distanţa uriaşă dintre oameni şi fiinţele eterne: „Trăind în cercul vostru strimt,! Norocul vă petrece J Ci eu în lumea mea mă simt! Nemuritor şi rece”.
De larg interes s-a bucurat problema nenorocului etnic. Cioran îndreaptă discuţia în direcţia spiritului conformist al românilor: „...înaintaşii noştri nu ne- au iubit destul, de au vărsat aşa de puţin sînge pentru libertate”. Un personaj din romanul „Noapte de Sînziene” de M. Eliade afirmă: „Nu există decât nenoroc. Nu trebuie să ai nimic altceva decît noroc. Cine n-are noroc mai bine să nu se nască sau să moară în faşă...”. Problema e abordată şi de Eminescu şi Goga.
în nuvela „Moara cu noroc” de I. Slavici, norocul devine aproape un personaj. „Liniştea colibei” nu era echiva-
105
lentă cu norocul şi Ghiţă caută alt spaţiu. Pe bătrînă, norocul o sperie: „Şi mă tem ca nu cumva, câutînd la bîtrîneţe un nou noroc, sâ pierd pe acela de care am avut parte... Dar mâ duc şi eu cu voi cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată dragostea mamei care încearcă norocul copilului ieşit în lume” In consecinţă, norocul căutat de Ghiţă se transformă în nenoroc.
în credinţele populare ale românilor, Norocul sau Nenorocul sînt executanţi ai predestinării, ai sentinţei Domnului. De asemenea, există credinţa într-o lume a norocului - Cîmpul Noroacelor. Aici se află norocul fiecărui om, frate astral, al cărui destin se răsfrînge asupra lumii noastre. Norocul se dobîndeşte prin călătorie, vînătoare, alte încercări capabile să întărească fiinţa. într-o poveste, un flăcău pleacă în lume să-şi
caute norocul; întîmpină primejdii numeroase, străbate locuri pustii şi păduri, ucide balauri, dar nu-şi găseşte norocul; întors acasă, dobîndeşte însă un loc norocos în lume. în altă poveste, Sf. Petru îl roagă pe Dumnezeu să dea noroc unui om sărac; Ziditorul îi demonstrează că norocul este ursit şi nu se poate dobîn- di: aşază o pungă de bani în calea acelui om, dar el trece cu ochii închişi pe lîngă bani; ceva mai tîrziu apare un orb, care, pipăind cu bastonul său drumul, găseşte punga.
în viziunea lui Eminescu, norocul conferă o stare de exuberanţă, de trăire deplină şi de strălucire: „Faţa-i roşie ca mărul, de noroc i-s umezi ochii” („Călin”), „Din încreţirea lungii rochii! Răsai ca marmura în loc! S-atîrnâ sufletu-mi de ochii! Cei plini de lacrimi şi noroc” (Atît de fragedă”). în poemul „Luceafărul”, motivul apare în final, denotînd distanţa uriaşă dintre oameni şi fiinţele eterne: „Trăind în cercul vostru strimt,! Norocul vă petrece J Ci eu în lumea mea mă simt! Nemuritor şi rece”.
De larg interes s-a bucurat problema nenorocului etnic. Cioran îndreaptă discuţia în direcţia spiritului conformist al românilor: „...înaintaşii noştri nu ne- au iubit destul, de au vărsat aşa de puţin sînge pentru libertate”. Un personaj din romanul „Noapte de Sînziene” de M. Eliade afirmă: „Nu există decât nenoroc. Nu trebuie să ai nimic altceva decît noroc. Cine n-are noroc mai bine să nu se nască sau să moară în faşă...”. Problema e abordată şi de Eminescu şi Goga.
în nuvela „Moara cu noroc” de I. Slavici, norocul devine aproape un personaj. „Liniştea colibei” nu era echiva-
105
lentă cu norocul şi Ghiţă caută alt spaţiu. Pe bătrînă, norocul o sperie: „Şi mă tem ca nu cumva, câutînd la bîtrîneţe un nou noroc, sâ pierd pe acela de care am avut parte... Dar mâ duc şi eu cu voi cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată dragostea mamei care încearcă norocul copilului ieşit în lume” In consecinţă, norocul căutat de Ghiţă se transformă în nenoroc.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
