LUMEA CA TEATRU ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Lumea ca teatru
Motivul este dezvoltat de M. Emi- nescu în poezia „Glossă”: oamenii sînt
„actori” pe scena vieţii, topiţi în iureşul ei, sau „spectatori” ai acestui joc de măşti al lumii comune („Alte măşti, aceeaşi piesăj Alte guri, aceeaşi gamă”). Ipostaza de spectator este rezervată celor superiori, care cîştigă acest discernămînt doar prin detaşare: „Tu în colţ petreci în tinel Şi- nţelegi din a lor artăl Ce e rău şi ce e bine. ” Imperativul etic al strofei a şasea „Nu spera şi nu ai teamă” se sprijină pe versul aforistic al celei de a şaptea „Ce e val ca valul trece.” în text, are loc intersectarea motivului lumii ca teatru cu cel al vieţii ca mare („cîntec de sirenă”, „lucii mreje”, „vîrteje”). Versul „Treacâ-n lume cine-o trece” crează impresia unui ecran pe care se perindă mecanic imagini mute. Motivul ar putea fi tălmăcit în felul următor: tu priveşte spre lume ca la teatru, petrece în sinea ta spectacolul măştilor, pentru că din această artă a disimulării şi a oportunităţii vei putea deosebi răul de bine, căci în timp („de mii de ani”) 1 urnea-i Ia fel, joacă aceeaşi piesă cu alte măşti: „Privitor ca la teatru/ Tu în lume să te-nchi- pui:/ Joace unul şi pe patruJ Totuşi tu ghice-vei chipul”. Spectacolul uman este ridicol: fiecare om nu este altceva decît reprezentarea vremelnică şi neînsemnată a Voinţei universale; curgerea continuă din viaţă în moarte şi din moarte în viaţă, banalitatea oamenilor - mereu egală cu ea însăşi - motivează dispreţul autorului pentru destinul uman: „Plăcere mai mare nu estej Priveşte cum alţii ca tine/ De azi de veri din povestel Pe scenă fac rău ori bine.../ Dar ce ne vom face-ntr-o ceară/ Cînd toamna, de-afa- rây din ploiJ Destinul în prag o s-apară/ C-un deget întins către noi?”.
86
lntr-un mod specific este actuatilizat acest motiv în „Amintiri din copilărie” de I. Creangă. Nică gesticulează, trăieşte, vorbeşte, jucîndu-şi propriul rol şi jucînd, totodată, toate celelalte roluri. G. Călinescu relevă caracterul teatral al operei. Astfel, uciderea muştelor cu ceaslovul, mersul cu uratul, furatul cireşelor sau al pupăzei, „petrecerea” de la scăldat şi celelalte sînt relatate cu jovialitate şi ridicate la rang de fapte însemnate prin savoarea povestirii. Criticul G. Munteanu afirmă: „Metafora cea mai cuprinzător unificatoare a operei lui Creangă e lumea ca spectacol”, scena pe care evoluează Nică fiind satul - o lume carnavalescă în care rîsul popular are rol regenerator.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
Motivul este dezvoltat de M. Emi- nescu în poezia „Glossă”: oamenii sînt
„actori” pe scena vieţii, topiţi în iureşul ei, sau „spectatori” ai acestui joc de măşti al lumii comune („Alte măşti, aceeaşi piesăj Alte guri, aceeaşi gamă”). Ipostaza de spectator este rezervată celor superiori, care cîştigă acest discernămînt doar prin detaşare: „Tu în colţ petreci în tinel Şi- nţelegi din a lor artăl Ce e rău şi ce e bine. ” Imperativul etic al strofei a şasea „Nu spera şi nu ai teamă” se sprijină pe versul aforistic al celei de a şaptea „Ce e val ca valul trece.” în text, are loc intersectarea motivului lumii ca teatru cu cel al vieţii ca mare („cîntec de sirenă”, „lucii mreje”, „vîrteje”). Versul „Treacâ-n lume cine-o trece” crează impresia unui ecran pe care se perindă mecanic imagini mute. Motivul ar putea fi tălmăcit în felul următor: tu priveşte spre lume ca la teatru, petrece în sinea ta spectacolul măştilor, pentru că din această artă a disimulării şi a oportunităţii vei putea deosebi răul de bine, căci în timp („de mii de ani”) 1 urnea-i Ia fel, joacă aceeaşi piesă cu alte măşti: „Privitor ca la teatru/ Tu în lume să te-nchi- pui:/ Joace unul şi pe patruJ Totuşi tu ghice-vei chipul”. Spectacolul uman este ridicol: fiecare om nu este altceva decît reprezentarea vremelnică şi neînsemnată a Voinţei universale; curgerea continuă din viaţă în moarte şi din moarte în viaţă, banalitatea oamenilor - mereu egală cu ea însăşi - motivează dispreţul autorului pentru destinul uman: „Plăcere mai mare nu estej Priveşte cum alţii ca tine/ De azi de veri din povestel Pe scenă fac rău ori bine.../ Dar ce ne vom face-ntr-o ceară/ Cînd toamna, de-afa- rây din ploiJ Destinul în prag o s-apară/ C-un deget întins către noi?”.
86
lntr-un mod specific este actuatilizat acest motiv în „Amintiri din copilărie” de I. Creangă. Nică gesticulează, trăieşte, vorbeşte, jucîndu-şi propriul rol şi jucînd, totodată, toate celelalte roluri. G. Călinescu relevă caracterul teatral al operei. Astfel, uciderea muştelor cu ceaslovul, mersul cu uratul, furatul cireşelor sau al pupăzei, „petrecerea” de la scăldat şi celelalte sînt relatate cu jovialitate şi ridicate la rang de fapte însemnate prin savoarea povestirii. Criticul G. Munteanu afirmă: „Metafora cea mai cuprinzător unificatoare a operei lui Creangă e lumea ca spectacol”, scena pe care evoluează Nică fiind satul - o lume carnavalescă în care rîsul popular are rol regenerator.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră