DRUM ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Motivul este prezent în toate basmele. în “Aleodor-împărat", drumul constituie un prilej de iniţiere a tînărului: cele trei încercări, la care este supus tînărul, sînt tot atîtea probe iniţiatice pe care el le trece cu bine. în basmul "Prîslea cel voinic şi merele de aur", întreaga desfăşurare a acţiunii constituie drumul iniţierii unui tînăr, al pregătirii pentru a deveni împărat. Drumul pe celălalt tărîm constituie a doua treaptă a iniţierii personajului.
în basmul lui I. Creangă “Povestea lui Harap-Alb”, cea dintîi semnificaţie a motivului drumului este aceea de emblemă a Haosului: "drumurile pe apă şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate". Referirea la drumurile pe ape aminteşte de epopeea "Odiseea” de Ho- mer, fiul craiului fiind Ulysse. Drumurile lui Harap-Alb comportă diverse semnificaţii: mai întîi de incursiune în fabulos şi mitic, apoi de labirint şi, în sfîrşit, drumul are semnificaţia revelării adevărului, Harap-Alb revenind la adevărata sa esenţă. Cele două călătorii ale tînărului sunt drumuri ale destinului; ele îi conferă lui Harap-Alb dimensiunea de erou civilizator prometeic.
Cu referire la “Amintiri din copilărie” de I. Creangă, criticul C. Noica afirmă că “drumul" lui Nică este o "devenire întru fiinţă", incluzînd, desigur, şi alt reper care este satul. La modul simbolic, drumul lui Nică de la Humu- leşti la laşi reprezintă o “coborîre" din universul pur al copilăriei într-o altă lume: aici, în faţa porţilor Socolei, întunericul şi mulţimea candidaţilor crează impresia de carnaval al măştilor. Acum Nică pierdea insula de nemurire care era Humuleştiul, fapt care va conduce
wr
la o adevărată dramă a înstrăinării.
în basmul "Făt-Frumos din lacrimă" de M. Eminescu, personajul central, de asemenea, parcurge un drum iniţiatic: acesta trebuie să treacă probele necesare unei experienţe de viaţă, pentru a-şi putea întemeia o familie şi conduce o împărăţie.
Furnica din poezia "O furnică" de T. Arghezi nu este supusă celor trei încercări: o surprindem în momentul întoarcerii la moşuroi. E împăcată cu ceea ce a agonisit şi caută să ajungă cît mai repede la cei dragi, deşi drumul e anevoios.
"Povestea lui Harap Alb" de I. Creangă sugerează ideea că lumea, în termenii mitului, este un Haos, iar drumul e o emblemă a Haosului. Cel hărăzit să-l învingă va instaura ordinea şi unitatea lumii. Pentru Harap-Alb, drumul e un adevărat labirint, dar e şi marca destinului personajului care, pînă la urmă, îi conferă dimensiunea de erou civilizator, prometeic. Drumul îl ajută pe Harap- Alb să revină la adevărata sa esenţă.
în contextul poemului "Noapte de decemvrie” de A. Macedonski, drumul drept sau cotit, istovitor sau uşor, reprezintă, alegoric, etica superioară sau comună. Drumul emirului prin "pustia" "stearpă", în planul lumii vizibile, se va constitui ca o “continuă pierdere". însă "pustia" se dovedeşte "roditoare"în plan spiritual. Spiritul se eliberează, într-un mod dureros, de "strălucirea convoiului”, de iluziile puterii şi reminiscenţele puterii de altădată: "Cămile, cai, oameni cad, pier, se răresc...". “Dematerializat" progresiv de arşiţă, sete, foame, istovire, trupul chinuit va muri, Poetul elibe- rîndu-se de humă. Astfel drumul emirului simbolizează calea grea spre ideal sfîrşită cu moarte. Drumul şerpuit sub
pomii umbroşi şi întovărăşit de susurul vesel al izvoarelor, al omului pocit devine simbolul eticii inferioare a omului comun, dispus în orice moment la compromisuri, aşa cum traversarea pustiei bîntuite de soarele dogoritor reprezintă conduita omului superior, inflexibil în hotărîrea lui de a nu face concesii asprimilor vieţii. Eticul bifurcă drumurile; cel bun mergînd, de fapt, în sus, nu poate fi decît "drept"-, cel umbros şi "cotit", atin- gînd proiecţia omenească a adevărului divin, e Mekka terestră.
Imaginea iniţială şi finală a romanului “Ion” de L. Rebreanu prezintă drumul spre Pripas. Dacă în prima parte şoseaua "vine", sugerînd astfel o introducere în acţiune, în ultima "se pierde" odată cui plecarea învăţătorului Herdelea, lăsînd loc altei generaţii. De altfel, drumul mai e un adevărat personaj cu valoare simbolică, ce sugerează viaţa pierdută a lui Ion: "Drumul trece prin Jidoviţa, pe podul de lemn acoperit de peste Someş, şi pe urmă se pierde în şoseaua cea mare fără început". Este drumul "celor mulţi umiliţi", cărora autorul le închină romanul.
în romanul “Clopotniţa" de I. Druţă drumul e un simbol al vieţii şi al căutării.
în romanul “Baltagul" de M. Sado- veanu, există trei drumuri. Unul este cel făcut de Nechifor şi care se frînge sub Crucea Talienilor; de aici călătoria pămîntească se transformă într-o "mare călătorie" cosmică. Cel de-al doilea drum este cel al Vitoriei: purificată prin post şi rugăciune, ea va realiza un drum al destinului, pentru ca în final să îngroape ea însăşi osemintele lui Nechifor. Simbolic, drumul Vitoriei reprezintă o traversare ritualică a celor trei mari momente ale existenţei, întru dezleg,i rea tainei. Drumul Vitoriei este o replic .1
58
pămînteană la marea călătorie de dincolo de moarte a lui Nechifor. Cel de-al treilea drum este făcut de Gheorghiţă şi este o călătorie iniţiatică, la capătul căreia el va prelua atributele tatălui, căci viaţa va continua, dar cu o altă generaţie; mama şi fiul parcurg un drum întortocheat, cu popasuri "poruncite" de schimbarea vremii şi cu amintirile despre Nechifor ale celor care îl văzuseră.
în nuvela "Dincolo de nisipuri" de F. Neagu e prezent drumul — viaţă care avea să hotărască destinul celor mulţi, uscaţi de secetă şi bîntuiţi de foame. Imaginea drumului din finalul nuvelei, drum care "se isprăvea în lună" (adică nicăieri), sugerează că nici la a treia moară apa nu ajunsese.
în primul enunţ din nuvela “Sobieski şi românii" de C. Negruzzi — "Pe drumul ce duce cătră cetatea Neamţu..." — nu este vorba doar despre un toponim, ci şi despre o introducere a cititorului care "intră" în acţiune pe acelaşi drum.
în “Moara cu noroc” de I. Slavici motivul semnifică calea lui Ghiţă de la cinste la avariţie şi apoi la crimă.
Drumul prin codru din “Mistreţul cu colţi de argint" de Şt. A. Doinaş simbolizează calea spinoasă spre ideal. Hăţişurile şi inima neagră a codrului sugerează dificultatea drumului încheiat, în final, prin moartea mioritică "sub luceferii palizi ai bolţii".
Motivul drumului în poezia “Mioriţa" de N. Labiş poartă semnificaţia căutării, a muncii de Sisif, de la care n-o poate opri nimeni pe maica bătrînă: “Paşilor să-l cate pentru veci li-i dat/ în pădurea lungă de baladă".
Drumurile lui lonuţ Jder din romanul “Fraţii Jderi” de M. Sadoveanu constituie calea tînărului de la adolescenţă la maturitate,
calea devenirii fiinţei umane, care cere de la el sacrificii şi probe de foc.
în basmul lui I. Creangă “Povestea lui Harap-Alb”, cea dintîi semnificaţie a motivului drumului este aceea de emblemă a Haosului: "drumurile pe apă şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate". Referirea la drumurile pe ape aminteşte de epopeea "Odiseea” de Ho- mer, fiul craiului fiind Ulysse. Drumurile lui Harap-Alb comportă diverse semnificaţii: mai întîi de incursiune în fabulos şi mitic, apoi de labirint şi, în sfîrşit, drumul are semnificaţia revelării adevărului, Harap-Alb revenind la adevărata sa esenţă. Cele două călătorii ale tînărului sunt drumuri ale destinului; ele îi conferă lui Harap-Alb dimensiunea de erou civilizator prometeic.
Cu referire la “Amintiri din copilărie” de I. Creangă, criticul C. Noica afirmă că “drumul" lui Nică este o "devenire întru fiinţă", incluzînd, desigur, şi alt reper care este satul. La modul simbolic, drumul lui Nică de la Humu- leşti la laşi reprezintă o “coborîre" din universul pur al copilăriei într-o altă lume: aici, în faţa porţilor Socolei, întunericul şi mulţimea candidaţilor crează impresia de carnaval al măştilor. Acum Nică pierdea insula de nemurire care era Humuleştiul, fapt care va conduce
wr
la o adevărată dramă a înstrăinării.
în basmul "Făt-Frumos din lacrimă" de M. Eminescu, personajul central, de asemenea, parcurge un drum iniţiatic: acesta trebuie să treacă probele necesare unei experienţe de viaţă, pentru a-şi putea întemeia o familie şi conduce o împărăţie.
Furnica din poezia "O furnică" de T. Arghezi nu este supusă celor trei încercări: o surprindem în momentul întoarcerii la moşuroi. E împăcată cu ceea ce a agonisit şi caută să ajungă cît mai repede la cei dragi, deşi drumul e anevoios.
"Povestea lui Harap Alb" de I. Creangă sugerează ideea că lumea, în termenii mitului, este un Haos, iar drumul e o emblemă a Haosului. Cel hărăzit să-l învingă va instaura ordinea şi unitatea lumii. Pentru Harap-Alb, drumul e un adevărat labirint, dar e şi marca destinului personajului care, pînă la urmă, îi conferă dimensiunea de erou civilizator, prometeic. Drumul îl ajută pe Harap- Alb să revină la adevărata sa esenţă.
în contextul poemului "Noapte de decemvrie” de A. Macedonski, drumul drept sau cotit, istovitor sau uşor, reprezintă, alegoric, etica superioară sau comună. Drumul emirului prin "pustia" "stearpă", în planul lumii vizibile, se va constitui ca o “continuă pierdere". însă "pustia" se dovedeşte "roditoare"în plan spiritual. Spiritul se eliberează, într-un mod dureros, de "strălucirea convoiului”, de iluziile puterii şi reminiscenţele puterii de altădată: "Cămile, cai, oameni cad, pier, se răresc...". “Dematerializat" progresiv de arşiţă, sete, foame, istovire, trupul chinuit va muri, Poetul elibe- rîndu-se de humă. Astfel drumul emirului simbolizează calea grea spre ideal sfîrşită cu moarte. Drumul şerpuit sub
pomii umbroşi şi întovărăşit de susurul vesel al izvoarelor, al omului pocit devine simbolul eticii inferioare a omului comun, dispus în orice moment la compromisuri, aşa cum traversarea pustiei bîntuite de soarele dogoritor reprezintă conduita omului superior, inflexibil în hotărîrea lui de a nu face concesii asprimilor vieţii. Eticul bifurcă drumurile; cel bun mergînd, de fapt, în sus, nu poate fi decît "drept"-, cel umbros şi "cotit", atin- gînd proiecţia omenească a adevărului divin, e Mekka terestră.
Imaginea iniţială şi finală a romanului “Ion” de L. Rebreanu prezintă drumul spre Pripas. Dacă în prima parte şoseaua "vine", sugerînd astfel o introducere în acţiune, în ultima "se pierde" odată cui plecarea învăţătorului Herdelea, lăsînd loc altei generaţii. De altfel, drumul mai e un adevărat personaj cu valoare simbolică, ce sugerează viaţa pierdută a lui Ion: "Drumul trece prin Jidoviţa, pe podul de lemn acoperit de peste Someş, şi pe urmă se pierde în şoseaua cea mare fără început". Este drumul "celor mulţi umiliţi", cărora autorul le închină romanul.
în romanul “Clopotniţa" de I. Druţă drumul e un simbol al vieţii şi al căutării.
în romanul “Baltagul" de M. Sado- veanu, există trei drumuri. Unul este cel făcut de Nechifor şi care se frînge sub Crucea Talienilor; de aici călătoria pămîntească se transformă într-o "mare călătorie" cosmică. Cel de-al doilea drum este cel al Vitoriei: purificată prin post şi rugăciune, ea va realiza un drum al destinului, pentru ca în final să îngroape ea însăşi osemintele lui Nechifor. Simbolic, drumul Vitoriei reprezintă o traversare ritualică a celor trei mari momente ale existenţei, întru dezleg,i rea tainei. Drumul Vitoriei este o replic .1
58
pămînteană la marea călătorie de dincolo de moarte a lui Nechifor. Cel de-al treilea drum este făcut de Gheorghiţă şi este o călătorie iniţiatică, la capătul căreia el va prelua atributele tatălui, căci viaţa va continua, dar cu o altă generaţie; mama şi fiul parcurg un drum întortocheat, cu popasuri "poruncite" de schimbarea vremii şi cu amintirile despre Nechifor ale celor care îl văzuseră.
în nuvela "Dincolo de nisipuri" de F. Neagu e prezent drumul — viaţă care avea să hotărască destinul celor mulţi, uscaţi de secetă şi bîntuiţi de foame. Imaginea drumului din finalul nuvelei, drum care "se isprăvea în lună" (adică nicăieri), sugerează că nici la a treia moară apa nu ajunsese.
în primul enunţ din nuvela “Sobieski şi românii" de C. Negruzzi — "Pe drumul ce duce cătră cetatea Neamţu..." — nu este vorba doar despre un toponim, ci şi despre o introducere a cititorului care "intră" în acţiune pe acelaşi drum.
în “Moara cu noroc” de I. Slavici motivul semnifică calea lui Ghiţă de la cinste la avariţie şi apoi la crimă.
Drumul prin codru din “Mistreţul cu colţi de argint" de Şt. A. Doinaş simbolizează calea spinoasă spre ideal. Hăţişurile şi inima neagră a codrului sugerează dificultatea drumului încheiat, în final, prin moartea mioritică "sub luceferii palizi ai bolţii".
Motivul drumului în poezia “Mioriţa" de N. Labiş poartă semnificaţia căutării, a muncii de Sisif, de la care n-o poate opri nimeni pe maica bătrînă: “Paşilor să-l cate pentru veci li-i dat/ în pădurea lungă de baladă".
Drumurile lui lonuţ Jder din romanul “Fraţii Jderi” de M. Sadoveanu constituie calea tînărului de la adolescenţă la maturitate,
calea devenirii fiinţei umane, care cere de la el sacrificii şi probe de foc.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră