CASA ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Casa
Ca şi cetatea, templul, casa se află în centrul lumii, este imaginea universului. Ea este un simbol feminin, cu sensul de refugiu, de mamă, de protecţie, de sîn matern. Primul nostru colţ de lume, primul univers, casa semnifică permanenţa unei spiritualităţi, este un punct de plecare, dar şi un punct de convergenţă a tuturor drumurilor — întoarceri. în literatură, casa nu este înţeleasă ca pereţi de piatră şi faţadă, ci drept catedrală a sufletului. Ea este o axă între cer şi pă- mînt, e lăcaşul familiei şi al dragostei.
Casa părintească din "Amintiri din copilărie" de I. Creangă semnifică un Centru al lumii niciodată uitat "către care sufletul de copil al autorului se în
28
toarce spre a-şi menţine tinereţea aidoma anticuluiAnteu" (C. Miu). Purtînd în mînă “creanga de aur" a nemuririi sale viitoare, Nică îşi începe “drumul" în viaţă în casa părintească ce simbolizează Casa natală universală. Spaţiu al jocului (în care Nică şi ceilalţi copii se aflau mereu în petrecere) şi loc protejat de prezenţa părinţilor, modesta locuinţă devine spaţiu cosmicizat prin soarele chemat de copilul cu păr bălai.
în opera lui I. Druţă, motivul casei semnifică destinul personajelor: casa mare a Vasiluţei, casa dornică de co- costîrci a Ruţei, casa-stînă a păstorului, casa-clopotniţă a lui Horia, casa- biserică a Ecaterinei, casa-pămînt a lui Gh. Doinaru. La acest autor, casa are cer, are pămînt-temelie, are ferestrele deschise cu lăcomie spre lume. Pe Onache Cărăbuş din “Povara bunătăţii noastre" dorul de casă îl face să înfrunte riscurile unui rîu în primăvară. Ciobanul din “Toiagul păstoriei” revine din fundul lumii, durîndu-şi de fiecare dată casă, adică destin. Pentru el, casa e un spaţiu al statorniciei şi purităţii, al siguranţei şi retragerii în intimitate. Construită pe vîrfdedeal.areasemănare cu stîna, este o continuare a casei din vis: "Şi-a ridicat deci o căsuţă acolo, în vîrful dealului, pe un petec de pămînt moştenit de la răposata sa maică... numai că prea semăna ograda ceea a ocol; portiţa prin ceva amintea de strunga prin care trec dimineaţa oile cînd le vine vremea mulsului..."
Bunelul lui Isai, personaj din romanul “Zbor frînt" de V. Beşleagă, se întoarce pe jos acasă tocmai din Galiţia. în războiul anterior, trecuse prin multe primejdii, dar "numai dorul de casă l-a ajutat", afirmă I. Ciocanu.
Motiv prezent în “Hronicul şi cînte- cul vîrstelor" de L. Blaga, casa şi locurile dimprejurul ei se prezintă ca loc sacru, magic, legendar şi mitic: "Aceasta era lumea mea: casa, şura, stogul de paie de după şură, în care îmi făceam, în fiecare vară, un labirint..."
Ulterior, aflîndu-se departe de casa părintească, autorul va scrie: "Aveam două umbre, o umbră de zi şi-o umbră de noapte. Umbra de noapte rea a dorului. Mă chinuia dorul de casă "
Casa de la ţară din poezia argheziană devine un spaţiu sacralizat: "Seara stau cu Dumnezeu / De vorbă-n pridvorul meu" ("Denie”)
în poezia “Casa părintească" de G.Vieru, motivul asigură o centrare cosmică: ferestrele deschise în univers, fîntînile — sonde adînci în istorie, vîntul curat şi mirosul de brazi — oglinda sufletului şi chipului, ploaia — ritual, floa- rea-soarelui — faguri de miere: "Acasă Patria mai liniştită este / Şi mai a m
Ca şi cetatea, templul, casa se află în centrul lumii, este imaginea universului. Ea este un simbol feminin, cu sensul de refugiu, de mamă, de protecţie, de sîn matern. Primul nostru colţ de lume, primul univers, casa semnifică permanenţa unei spiritualităţi, este un punct de plecare, dar şi un punct de convergenţă a tuturor drumurilor — întoarceri. în literatură, casa nu este înţeleasă ca pereţi de piatră şi faţadă, ci drept catedrală a sufletului. Ea este o axă între cer şi pă- mînt, e lăcaşul familiei şi al dragostei.
Casa părintească din "Amintiri din copilărie" de I. Creangă semnifică un Centru al lumii niciodată uitat "către care sufletul de copil al autorului se în
28
toarce spre a-şi menţine tinereţea aidoma anticuluiAnteu" (C. Miu). Purtînd în mînă “creanga de aur" a nemuririi sale viitoare, Nică îşi începe “drumul" în viaţă în casa părintească ce simbolizează Casa natală universală. Spaţiu al jocului (în care Nică şi ceilalţi copii se aflau mereu în petrecere) şi loc protejat de prezenţa părinţilor, modesta locuinţă devine spaţiu cosmicizat prin soarele chemat de copilul cu păr bălai.
în opera lui I. Druţă, motivul casei semnifică destinul personajelor: casa mare a Vasiluţei, casa dornică de co- costîrci a Ruţei, casa-stînă a păstorului, casa-clopotniţă a lui Horia, casa- biserică a Ecaterinei, casa-pămînt a lui Gh. Doinaru. La acest autor, casa are cer, are pămînt-temelie, are ferestrele deschise cu lăcomie spre lume. Pe Onache Cărăbuş din “Povara bunătăţii noastre" dorul de casă îl face să înfrunte riscurile unui rîu în primăvară. Ciobanul din “Toiagul păstoriei” revine din fundul lumii, durîndu-şi de fiecare dată casă, adică destin. Pentru el, casa e un spaţiu al statorniciei şi purităţii, al siguranţei şi retragerii în intimitate. Construită pe vîrfdedeal.areasemănare cu stîna, este o continuare a casei din vis: "Şi-a ridicat deci o căsuţă acolo, în vîrful dealului, pe un petec de pămînt moştenit de la răposata sa maică... numai că prea semăna ograda ceea a ocol; portiţa prin ceva amintea de strunga prin care trec dimineaţa oile cînd le vine vremea mulsului..."
Bunelul lui Isai, personaj din romanul “Zbor frînt" de V. Beşleagă, se întoarce pe jos acasă tocmai din Galiţia. în războiul anterior, trecuse prin multe primejdii, dar "numai dorul de casă l-a ajutat", afirmă I. Ciocanu.
Motiv prezent în “Hronicul şi cînte- cul vîrstelor" de L. Blaga, casa şi locurile dimprejurul ei se prezintă ca loc sacru, magic, legendar şi mitic: "Aceasta era lumea mea: casa, şura, stogul de paie de după şură, în care îmi făceam, în fiecare vară, un labirint..."
Ulterior, aflîndu-se departe de casa părintească, autorul va scrie: "Aveam două umbre, o umbră de zi şi-o umbră de noapte. Umbra de noapte rea a dorului. Mă chinuia dorul de casă "
Casa de la ţară din poezia argheziană devine un spaţiu sacralizat: "Seara stau cu Dumnezeu / De vorbă-n pridvorul meu" ("Denie”)
în poezia “Casa părintească" de G.Vieru, motivul asigură o centrare cosmică: ferestrele deschise în univers, fîntînile — sonde adînci în istorie, vîntul curat şi mirosul de brazi — oglinda sufletului şi chipului, ploaia — ritual, floa- rea-soarelui — faguri de miere: "Acasă Patria mai liniştită este / Şi mai a m
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
