CALATORIE ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza

Calatorie

Simbolismul călătoriei, extrem de bogat, se rezumă totuşi la căutarea adevărului, a păcii, a nemuririi, la descoperirea unui centru spiritual. Căutarea lor a dat naştere aventurilor nenumărate. Călătoria mai înseamnă seria de încercări pregătitoare ale iniţierii, ca progres spiritual. în măsura în care căutarea muntelui central, de exemplu, este o înălţare spre axa lumii, urcarea lui este egală cu înălţarea la cer. Acelaşi lucru se poate afirma şi despre trecerea podurilor. Mersul spre centru se mai explică prin căutarea Pămîntului Făgăduinţei. Călătoria exprimă o dorinţă profundă de schimbare interioară, o nevoie de noi experienţe; ea este mărturia unor nemulţumiri ce împing la căutarea şi descoperirea de noi orizonturi. De fapt, călătoria nu se împlineşte decît înăuntrul fiinţei ("Călătoreşte în tine însuţi. Şi acolo, în tine însuţi, vei ajunge la Marea Pace"). Călătoria ca fugă în sine nu-şi va atinge niciodată scopul.
în toate literaturile, călătoria simbolizează o aventură şi o cercetare, fie că este vorba de o comoară sau de o simplă dorinţă de cunoaştere, concretă ori spirituală. Mereu nemulţumiţi, călătorii visează la un necunoscut mai mult sau mai puţin accesibil. Dar nu găsesc niciodată lucrul de care au vrut să fugă: pe ei înşişi. Astfel călătoria devine semnul unui perpetuu refuz de sine.
în basmul popular “Greuceanu", lunga călătorie a personajului este un drum al destinului, el fiind un ales.
Călătoria realizată de Nică din "Amintiri din copilărie" de i. Creangă e cea de la Humuleşti la laşi şi reprezintă o "coborîre" din universul pur al copilăriei; Nică pierde insula de nemurire, care era Humuleştiul şi-l va conduce la o adevărată dramă a înstrăinării.
Pentru Dionis / Dan, personajul / central al nuvelei “Sărmanul Dionis” f de M. Eminescu, care traversează tim- ; i pul prin întoarcerea în vremea şi spaţiul V apus prin ascensiunea făcută în lună, călătoria se dovedeşte o cădere adamică.
în naraţiunea “Descoperind rîul" de F. Neagu, călătoria (reală, imaginară? ) copilului începe accidental, sărind în albia bunicii Paraschiva, ce "se rotea goală alături de mal". Pentru Bănică călătoria semnifică cunoaşterea primară a lumii, a naturii înconjurătoare, cu toate splendorile ei.
Călătoria lui lonuţ Jder din romanul "Fraţii Jderi” de M. Sadoveanu semnifică iniţierea şi învăţătura personajului. La fel ca şi în basme, drumul şi aventurile reprezintă probe şi încercări, prin care lonuţ dobîndeşte experienţa şi înţelepciunea vieţii.
Motivul călătoriei în "Ultima lună de toamnă” de I. Druţă devine probă a valorilor eterne. Copiii n-au venit la izvorul vieţii şi pe bătrîn îl chinuie gîndul: au nu cumva şi-au pierdut esenţele culturale adunate de veacuri de către neam?
Imaginea "Rătăcitor, cu ochii tulburi, / Cu trupul istovit de cale" din poemul “Rugăciune" de O. Goga sugerează momentul de cumpănă pe care îl trăieşte tînărul autor aflat la început de drum; el este un călător, un căutător care vrea să-şi găsească rostul său în mijlocul po-
31
porului căruia îi aparţine.
Motivul călătoriei în romanul “Baltagul" de M. Saidoveanu presupune lungul drum al Vitoriei în căutarea osemintelor lui Nechifor, acesta fiind o replică la "marea călătorie'" în care a plecat "dalbul de pribeagşi pentru ca sufletul lui să-şi găsească odihna, femeia şi feciorul ei cutreieră munţii, spre a împlini datina: "Să nu rămîie între lupi; să-l aduc între creştini".
Prin intermediul acestui motiv, scriitorul F. Neagu în textul „Descoperind rîul” narează peripeţiile lui Bănică în călătoria cu albia pe rîu. Autorul porneşte de la un fapt real, apoi ne impresionează prinîntîmplările imaginare, exprimîndu- şi atitudinea faţă de acestea. Astfel trăim alături de Bănică în două lumi paralele: lumea reală şi lumea poveştilor dînd diverse culori sufletului: liniştit şi mulţumit, entuziasmat de cele întîlnite în cale, dezamăgit, fricos: „Dezamăgit, coborî din nou la bunica Paraschiva şi, văzînd albia care se rotea goală alături de mal, se urcă în ea şi o clătină, ţinîndstrîns cu mîinile de marginile ei. Aplecîndu-se, abia ieşi uşor pe firul apei."

Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră

Tags:
asigurare rca
asigurare calatorie
asigurare de calatorie
asigurare medicala
asigurare de sanatate
asigurari de sanatate
asigurare medicala de calatorie
asigurare calatorie online
trenuri
asigurare medicala privata
asigurare medicala calatorie
asigurare locuinta
vacanta
asigurare de sanatate privata
asigurare sanatate
asigurare de calatorie online
asigurari de sanatate private
asigurari medicale
calculator asigurare
asigurare privata de sanatate
asigurare medicala de calatorie pret
asigurari
asigurari sanatate
asigurare de sanatate pret
asigurare de calatorie pret
asigurare medicala pret
asigurari medicale de calatorie
asigurare sanatate calatorie
asigurare calatorie pret
asigurare medicala internationala
asigurarea medicala
polita de asigurare medicala
asigurare de sanatate internationala
calatoria
bilete tren
asigurare sanatate privata
asigurari medicale private
asigurare calatorie allianz
asigurare online
asigurari private de sanatate
rca ieftin
rca online
asigurari sanatate private
bilete avion ieftine
bilete avion
calatorii
asigurari medicale calatorie
calculator rca
asigurare calatorie ing
asigurare storno
asigurare masina
asigurarea de calatorie
asigurare obligatorie locuinta
zboruri
asigurare locuinta obligatorie
calculator asigurare locuinta
asigurare medicala de calatorie online
asigurare de calatorie ing
allianz asigurare calatorie
excursii
asigurare sanatate pret
asigurare calatorie ieftina
pret bilet tren
cat costa o asigurare de calatorie
asigurare calatorie generali
asigurari sanatate calatorie
asigurare de sanatate calatorie
blogul de calatorii
asigurare medicala calatorie pret
ing asigurare calatorie
mers tren
asigurari de sanatate preturi
asigurare de calatorie ieftina
cat costa o asigurare de sanatate
polita de asigurare
asigurare internationala de sanatate
cazare
asigurari de sanatate private preturi
allianz asigurari calatorie
asigurare medicala online
asigurare sanatate calatorie strainatate
asigurare de sanatate pentru strainatate
asigurare de calatorie allianz
asigurare de vacanta
asigurare medicala calatorie sua
cat costa asigurarea medicala
asigurare locuinta online
cea mai buna asigurare de calatorie
tren
bilete de tren
societati de asigurare
asigurare medicala internationala pret
asigurare vacanta
asigurari medicale de calatorie in strainatate pret
pret asigurare medicala
asigurare travel
tiriac asigurari
sejur
asigurarea de calatorie in strainatate
asigurare calatorie sua
asigurari medicale online
blog de calatorii
asigurare ski
pret asigurare medicala de calatorie
asigurari medicale de calatorie in strainatate
cele mai bune asigurari de calatorie
asigurare medicala strainatate
asigurari de sanatate calatorie
asigurare online calatorie
asigurare medicala calatorie ieftina
mersul trenurilor de calatori 2016
asigurare medicala calatorie online
asigurare obligatorie
asigurari de sanatate online
asigurare sanatate calatorie pret
calculator asigurare calatorie
cat costa o asigurare medicala
pret asigurare medicala calatorie strainatate
asigurare de sanatate pentru strainatate pret
asigurarea medicala pentru calatorii in strainatate
asigurare sanatate strainatate
tiriac asigurari calatorie
asigurare medicala strainatate pret
asigurare de viata pret
asigurare de sanatate calatorie in strainatate
asigurare medicala de calatorie sua
asigurari sanatate online
asigurare auto calatorie
pret asigurare locuinta
asigurari de sanatate internationale
asiguratori rca
asigurare de viata
asigurari de viata
pret asigurare calatorie
asigurari de calatorie in strainatate
ing asigurari calatorie
pret asigurare
pret asigurare calatorie strainatate
asigurare imobil
asigurari tiriac
asigurare casa obligatorie
asigurare de sanatate online
asigurare obligatorie casa
asigurarea medicala de calatorie pret
asigurare de sanatate calatorie in strainatate pret
asigurari ieftine
asigurare calatorie tiriac
excursie
asigurare de sanatate pentru calatorie in strainatate
asigurare casa
asigurare motocicleta
turism
cea mai ieftina asigurare
asigurare de sanatate europeana pret
cat costa asigurarea de sanatate
asigurari medicale de calatorie online
asigurare de sanatate internationala pret
asigurare turistica
asigurare viata
asigurare sanatate strainatate pret
cat costa o asigurare medicala de calatorie
cat costa asigurarea medicala pe 6 luni
asigurare pentru calatorie in strainatate
asigurare calatorie strainatate
asigurare de sanatate pentru calatorie
asigurare de sanatate de calatorie
asigurare privata sanatate
allianz tiriac asigurari sanatate
asigurare calatorie familie
asigurare medicala pentru calatorii in strainatate
asigurare medicala pentru strainatate
asigurare medicala de calatorie ing
pret asigurare de calatorie in strainatate
mers trenuri
asigurare sanatate online
companii de asigurari
asigurare de calatorie online ing
mersul trenurilor bucuresti
asigurare de sanatate europeana
mersul trenurilor cluj
asigurari on line
asigurare medicala europeana
asigurare calatorie europa
agentie bilete avion
asigurare medicala de calatorie allianz
asigurare medicala obligatorie
asigurare de sanatate strainatate
blog calatorii
tren bucuresti brasov
preturi asigurari
asigurari medicale de calatorie ing
asigurare calatorie tiriac online
asigurare auto de calatorie
calculator asigurare de calatorie
asigurare de călătorie
asigurari online ieftine
allianz tiriac asigurare calatorie
asigurare turist
asigurare medicala de calatorie forum
mersul trenurilor bucuresti brasov
povesti
asigurare turism
asigurare schi
mersul trenurilor brasov bucuresti
cost asigurare medicala de calatorie
informatii mersul trenurilor
asigurari ieftine online
mersul trenurilor 2016
mers de tren 2016
asigurare calatorie calculator
calculeaza asigurarea
asigurare obligatorie locuinta pret
mersul trenurilor
cele mai ieftine asigurari de calatorie
bilete cfr
companii asigurari
mersul trenurilor timisoara
asigurarea calatorie
mersul trenurilor calatori
asigurari de sanatate pentru calatorie
mersul trenurilor online
asigurare sanatate internationala
călătorie
cfr bilete
asigurare auto pentru calatorie
asigurare de calatorie sua
mersul trenurilor brasov
asigurare de sanatate obligatorie
tren bucuresti iasi
tren bucuresti cluj
asigurare locuinta ieftina
asigurare internationala de sanatate cat costa
pret asigurare de sanatate pentru strainatate
pret asigurare de calatorie
orarul trenurilor
asigurare medicala calatorie strainatate online
asigurare de casa
asigurare pe viata
orar trenuri
pret asigurare sanatate calatorie
asigurare calatorie auto
asigurari de bunuri
asigurare obligatorie de locuinta
asigurare medicala allianz
cfr calatori mersul trenurilor
firma de asigurari
asigurare strainatate
mersu trenurilor
asigurare omniasig
asigurare calatorie mai multe tari
allianz tiriac asigurari medicale
asigurare calculator
tren cluj bucuresti
asigurare medicala turistica
asigurari de sanatate pentru calatorii in strainatate
calatoriile
asigurare calatorie ski
calatorii ieftine
asigurari de sanatate de calatorie
mersul trenurilor cfr
tren bucuresti timisoara
asigurare de vacanta pret
agent de asigurari
unde se fac asigurari medicale de calatorie
cfr mersul trenurilor
trenuri cfr
asigurari medicale calatorie online
asig medicala de calatorie
cost asigurare calatorie
compania de asigurari
bilete cfr online
cat costa asigurarea de calatorie
mersul trenurilor la zi
asigurare de calatorie tiriac
asigurare de calatorie generali
asigurare medicala de calatorie ieftina
mersul trenurilor tfc
asigurare pentru calatorie
plata asigurare de sanatate
asigurare tiriac
asigurare europeana de sanatate
info cfr
asigurare sanatate allianz
asigurarea medicala obligatorie
calculator asigurare casa
mersul
asigurare medicala de calatorie in strainatate
cfr calatori
asigurare medicala sua
asigurare concediu
site de calatorii
polita asigurare
bucuresti cluj tren
asigurare medicala pentru calatorie
asigurare de calatorie forum
asigurare auto vacanta
mersul trenurilor 2017
asigurare medicala europeana pret
pret asigurare de sanatate
curse tren
agent asigurari rca
tren calatori
firme asigurari
simulare asigurare
asigurare pret
asigurari de sanatate obligatorii
cfr calatori cluj
cat costa asigurarea medicala pe luna
asigurare medicala calatorie copil
asigurare calatorie forum
cfr romania
unde pot face asigurare de calatorie
asigurare turistica online
asigurari sanatate pentru calatorii strainatate
trenuri 2016
emag asigurare calatorie
polite de asigurare
asigurari de sanatate calatorie online
cfr calatori pret bilet
pret asigurare sanatate
asigurare medicala vacanta
mersul trenurilor ro
asigurare medicala privata internationala
bucuresti timisoara tren
ardaf asigurari
societati asigurare
circulatia trenurilor
ing asigurari de sanatate
calculator asigurare medicala de calatorie
polita de asigurare medicala pentru calatorii in strainatate
allianz asigurare de calatorie
asigurare masina calatorie
calculator asigurare masina
cfr online
asigurarea medicala pret
mersul trenurilor cluj napoca
broker asigurari sanatate
tren mers
cfr
asigurari de sanatate allianz tiriac
cauta tren
allianz asigurari medicale
site calatorii
asigurare bunuri
asigurare de sanatate allianz tiriac
asigurari medicale de calatorie ieftine
mersul trenurilor de calatori
asigurare de calatorie ski
asigurare vacanta online
cea mai ieftina asigurare de calatorie
plecare trenuri
trenurile
allianz asigurare sanatate
oferta asigurari
asigurare medicala ieftina
infofer
asigurare medicala de calatorie pentru copii
asigurare de calatorie auto
trenuri de calatori
tfc calatori
planificare calatorie
info calatori
asigurare medicala ski
mersul trenurilor bacau
calatorie spre centrul pamantului
unde se plateste asigurarea medicala
regiotrans brasov bucuresti
allianz tiriac asigurare de calatorie
bilete tren cfr
ce acopera asigurarea de calatorie
bcr asigurari calatorie
asigurare calatorie in strainatate
asigurare medicala calatorie forum
asigurare allianz calatorie
companie asigurari
bilete online cfr
plata asigurare medicala
asigurare medicala groupama
asigurare de sanatate europa
polita de asigurare medicala pret
cfr bilete online
asigurare calatorie gravide
tren in mers
mersu trenurilor la zi
asigurari de sanatate vacanta
mersul trenurilor cfr calatori
cea mai buna asigurare medicala de calatorie forum
compania de asigurari medicale
asigurare medicala ing
asigurarea de calatorie este obligatorie
asigurare sanatate allianz tiriac
asigurare pentru strainatate
asigurare medicala privata ing
asigurare calatorie obligatorie
despre calatorii
tfc mersul trenurilor
asigurare medicala de vacanta
cfr trenuri
asigurari sanatate allianz tiriac
curs trenuri
asigurari de sanatate allianz
mersu trenului
trenuri anulate
mersul trenurilor la zi 2016
allianz asigurari de sanatate
allianz asigurare medicala
asigurarea locuintei este obligatorie
asigurare calatorie bcr
regiotrans mersul trenurilor
trenuri romania
cfr calatori bucuresti
gara feroviara
transport cfr
bilete tren privat
asigurari medicale calatorie strainatate
traseu tren
tren bilete
cfr calatori bilete
asigurare medicala calatorie allianz tiriac
asigurare calatorie schi
mersul calatorilor
preturi asigurari medicale de calatorie
asigurare locuinta forum
orar tren
alexandra blog
asigurare anulare calatorie
asigurare tiriac calatorie
tren personal
asigurari sanatate calatorie online
bilete cfr calatori
ing asigurari sanatate
asigurare calatorie generali forum
mersul trenurilor 2016 la zi
mersu trenurilor cfr
asigurari medicale de calatorie in strainatate online
asigurare de sanatate calatorie pret
o calatorie
broker asigurari
cea mai buna asigurare medicala de calatorie
www cfr calatori
mersul trenurilor cfr la zi
cfr calator
calatori
asigurare medicala turism
mersul tre
asigurare calatorie masina
asiban asigurari
cfr calatori mersul trenurilor 2016
planificare
trenuri romanesti
mersul trenurilot
asigurare medicala excursie
unde pot cumpara polita de asigurare medicala
asigurare de calatorie in strainatate online
mersul trenurilor la zi cfr
asigurare calatorie sporturi iarna
broker de asigurari
mersul trenuri
program trenuri
calculator asigurare sanatate
asigurare medicala de calatorie bcr
sntfc
asigurare sporturi de iarna
program cfr
tren mersul
cfr info
thailanda bilete avion
mersultrenurilorcfr
asigurare de calatorie bcr
titlu de calatorie
cfr calatorii
ing asigurare sanatate
drumul trenurilor
blogul alexandrei
asigurari de sanatate private ing
mersul de tren
calculator asigurari medicale de calatorie
plecari trenuri
tren bucuresti
asigurare medicala pentru ski
mersul trenu
mersuri trenuri
asigurări
calatori cfr
tren program
tren constanta cluj
cand se schimba mersul trenurilor
sncfr mersul trenurilor
asigurare de calatorie obligatorie
constanta cluj tren
www mersul trenurilor cfr calatori ro
cfr calatori informatii tren
circula trenurile
www cfr ro mersul trenurilor
asigurare medicala de calatorie uniqa
rute cfr
transport feroviar calatori
mers trenuri cfr
calatorii in romania
orar cfr
mersul trenurilor interregio
informatii tren
bcr asigurare calatorie
cfr mersul trenurilor 2016
infofer cauta tren
cfr program
asigurare medicala de calatorie este obligatorie
blog de calatorii romania
bilete de tren cfr
noul mers al trenurilor
mersul trenurilor cfr bucuresti
trenul mersurilor
cfr bilete tren
mersul tr
mersul trenurilor litoral 2016
trenuri la zi
sncfr calatori
trenuri din romania
program trenuri cfr
asigurare schi allianz
asigurare de viata online
mersul trenurilor romania
mersul trenurilor de calatori la zi
www cfr calatori mersul trenurilor ro
cfr mersul
asigurari calatorie cluj
mersu trenului la zi
cfr calatoei
cat costa o asigurare de calatorie 2015
asigurare bagaje
infofer mersul trenurilor
trenuri intercity
cfr mersul trenurilor bucuresti
mersul cfr
curse cfr
mersul trenurilor contact
cfr calatori sa
asigurare calatorie canada
mersul trenurilor la zi cfr 2016
asigurarea medicala este obligatorie
orar trenuri cfr
trenui
mersul trenurilor azi
blog calatorii romania
tren spre bucuresti
transport tren
trenuri in romania
cfr mers trenuri
broker asigurari medicale
e obligatorie asigurarea de calatorie
programul trenurilor
www cfr calatori mersul trenurilor
merstrenuri
wwwcfr calatori
transport calatori cfr
cfr mersul trenurilor calatori
sncfr bilete online
calatorie grecia
cfr calatori mersul trenurilor bucuresti
sncfr bucuresti
sncfr calatori mersul trenurilor
asigurare calatorie astra
tren ro
mersu trenurilor pret
rute tren
mersultrenului
mersul trenurilor la zii
mersul trenurilor personal
calatorii cfr
cfr calatori 2016
trenuri prin romania
asigurare medicala de calatorie timisoara
cfr mersul trenurilor la zi
program cfr calatori
astra asigurari calatorie
mersul t
orar mersul trenurilor
mersul trenurilor actualizat
cft calatori
aplice
ce este calatoria
trenuri cfr 2016
cfr rute
mersul trenurilor de calatori cfr
program mersul trenurilor
tren regio
asigurare medicala calatorie italia
mersuri trenuri cfr
cfr la zi
asigurare calatorie romania
tren cfr calatori
mersul trenurilor 2016 cfr
mersul trenurilor sambata
cfr orar
circulatia trenurilor azi
transport cfr calatori
mersultrenurilor de calatori
mersul trenurilor la zi cfr calatori
sul trenurilor
m3rsul trenurilor
cfr online mersul trenurilor
transport feroviar calatori mersul trenurilor
noul mers al trenurilor 2016
ww cfr calatori
mersul trenului la zi 2016
asigurare medicala serbia
schimbare mersul trenurilor 2016
trenuri cfr youtube
mersu trenurilor cfr calatori
cfr mersu trenurilor
calatorii romania
mersul trenurilor zi
informatii sncfr
mersul trenurilor sncfr
sncfr calatori sa
mersu trenurilor tfc
traseul trenurilor
cfr calatori mersul trenurilor la zi
mersul trenurilor actualizat 2016
plecarea trenurilor
cfr informatii mersul trenurilor
tren calatori privat
cfr r
circulatia trenurilor la zi
calatorie dex
cfrro
informatii tren cfr
bucuresti tren
ruta trenurilor
trenuri rapide romania
mersu treburilor
info feroviar
mersul trenurilor maine
cfr orar trenuri
cfr program trenuri
mersultre
ul trenurilor
cfr informatii tren
cfr calatori trenuri
mersul trenurilor constanta cluj
cfr curse
orar cfr calatori
sn cfr
cefere călător
trenurilor mersurilor
asigurare sanatate bulgaria
trenuri romanesti 2016
mersul trebului
bilete calatori cfr
cfr calatori program
mersul trenurilor 2014