BISERICA ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Biserica
Lăcaş al reculegerii şi rugăciunii, al comunicării cu Dumnezeu, biserica se află aşezată în centrul lumii, ascunzînd în sine taina capitală, ceea ce face ca fiinţa să dobîndească intuiţia sacrului, în atmosfera sa de stranie linişte. Ca orice centru, conţine semnificaţia Genezei şi valoarea începutului. Biserica mai este simbolizată şi de o viţă de vie, o carabie sau un turn. Adesea comparată cu Fecioara Maria, Biserica mai este numită Mireasa lui Christos ori mama creştinilor. Din acest punct de vedere, i se potriveşte întreg simbolismul mamei. Arhitectura bisericii, aceasta fiind chipul şi locul lui Christos, reproduce o sinteză de simboluri: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa...", spune Christos.
Simbolul se regăseşte în balada populară “Mănăstirea Argeşului". Cînd Manole se pregăteşte să se arunce în
văzduh, glasul Anei îl face să cadă mort, pentru că numai astfel Manole se contopeşte cu biserica şi reface, în eternitate, căsnicia cu Ana. Simbolul este reluat de Blaga în drama "Meşterul Manole", în care zidirea Mirei nu mai reprezintă o jertfă sacramentală, ci o însufleţire a lăcaşului, o legătură între creatorul lumesc şi cel divin: "lăcaşul e ceea ce unuia singur îi e dat să înfăptuiască pătruns de cea mai înaltă taină cerească". Biserica devine simbol al valorii estetice eterne, al vocaţiei creatoare. Or, biserica şi Mira sunt cele două jumătăţi ale persponalităţii lui Manole. Acesta dobîndeşte dreptul la taină pentru a închide în zidurile bisericii semnul etern şi fertilizator al lumii. Deşi meşterul vrea să-i distrugă zidurile pentru a-şi elibera soţia, este împiedicat de meşteri, fiindcă biserica nu mai aparţine unui individ, ci eternităţii. Biserica înălţată de el din pămînt şi apă, din lumină şi vînt constituie o copie micşorată a Cosmosului sacralizat prin jertfă.
Biserica reprezintă şi un spaţiu pedepsitor. Alexandru Lăpuşneanu din nuvela lui Negruzzi, venit cu gînduri criminale în biserică, se îngălbeneşte şi face să se cutremure sfintele moaşte.
în nuvela lui Slavici “Moara cu noroc", biserica inoculează în mintea să- mădăului germenii căinţei; Lică, urmărit de poteră, se refugiază într-o biserică, ceea ce îi declanşează acestuia o trăire de teamă nelămurită: "Fulgerele luminau într-una chipurile sfinţilor, ce priveau ţintă cu ochii lor nemişcaţi la omul abătut din cale, care venise să tulbure liniştea sfîntului lăcaş. Lică nu auzea şi nu vedea nimic". Profanarea bisericii (Lică rupea perdeaua altarului) îi dă un sentiment de adîncă vinovăţie: "Înspăimîntat, el
singur nu ştia de ce, făcu un pas înapoi.. îi venea să-şi scoată inima din piept, îi venea să se repeadă cu capul în zid, ca să rămîie sfărâmat la treptele altarului".
Motivul este prezent aproape în toate povestirile din “Hanul Ancuţei" de M. Sadoveanu: căpitanul Nicolae Isac ascultă "clopotele de la Tupilaţi", Năs- tase Bolomir "s-a cununat chiar la Sfînta Mitropolie", conusul loniţă trage la han, lîngă biserica lui Lozonschi, Toderică Catană este închis în turn la Golia, jupîn Damian are un dar pentru “Sfînta noastră Maica Parascovia".
Reluat de O. Goga în poezia “Bisericuţa din Albac", motivul sugerează ideea de suferinţă: “Bisericuţă din Albac, / Tu eşti al vremurilor semn, / Tot bietul nostru plîns sărac / E-nchis în trupul tău de lemn."
în finalul nuvelei “Sultănica" de B. Şt. Delavrancea, motivul bisericii e evocat în scena finală, ca o revenire la cele sfinte: “Sultănica ajunsese în vîrful dealului. .. Privi lung la turla bisericii din sat..."
Lăcaş al reculegerii şi rugăciunii, al comunicării cu Dumnezeu, biserica se află aşezată în centrul lumii, ascunzînd în sine taina capitală, ceea ce face ca fiinţa să dobîndească intuiţia sacrului, în atmosfera sa de stranie linişte. Ca orice centru, conţine semnificaţia Genezei şi valoarea începutului. Biserica mai este simbolizată şi de o viţă de vie, o carabie sau un turn. Adesea comparată cu Fecioara Maria, Biserica mai este numită Mireasa lui Christos ori mama creştinilor. Din acest punct de vedere, i se potriveşte întreg simbolismul mamei. Arhitectura bisericii, aceasta fiind chipul şi locul lui Christos, reproduce o sinteză de simboluri: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa...", spune Christos.
Simbolul se regăseşte în balada populară “Mănăstirea Argeşului". Cînd Manole se pregăteşte să se arunce în
văzduh, glasul Anei îl face să cadă mort, pentru că numai astfel Manole se contopeşte cu biserica şi reface, în eternitate, căsnicia cu Ana. Simbolul este reluat de Blaga în drama "Meşterul Manole", în care zidirea Mirei nu mai reprezintă o jertfă sacramentală, ci o însufleţire a lăcaşului, o legătură între creatorul lumesc şi cel divin: "lăcaşul e ceea ce unuia singur îi e dat să înfăptuiască pătruns de cea mai înaltă taină cerească". Biserica devine simbol al valorii estetice eterne, al vocaţiei creatoare. Or, biserica şi Mira sunt cele două jumătăţi ale persponalităţii lui Manole. Acesta dobîndeşte dreptul la taină pentru a închide în zidurile bisericii semnul etern şi fertilizator al lumii. Deşi meşterul vrea să-i distrugă zidurile pentru a-şi elibera soţia, este împiedicat de meşteri, fiindcă biserica nu mai aparţine unui individ, ci eternităţii. Biserica înălţată de el din pămînt şi apă, din lumină şi vînt constituie o copie micşorată a Cosmosului sacralizat prin jertfă.
Biserica reprezintă şi un spaţiu pedepsitor. Alexandru Lăpuşneanu din nuvela lui Negruzzi, venit cu gînduri criminale în biserică, se îngălbeneşte şi face să se cutremure sfintele moaşte.
în nuvela lui Slavici “Moara cu noroc", biserica inoculează în mintea să- mădăului germenii căinţei; Lică, urmărit de poteră, se refugiază într-o biserică, ceea ce îi declanşează acestuia o trăire de teamă nelămurită: "Fulgerele luminau într-una chipurile sfinţilor, ce priveau ţintă cu ochii lor nemişcaţi la omul abătut din cale, care venise să tulbure liniştea sfîntului lăcaş. Lică nu auzea şi nu vedea nimic". Profanarea bisericii (Lică rupea perdeaua altarului) îi dă un sentiment de adîncă vinovăţie: "Înspăimîntat, el
singur nu ştia de ce, făcu un pas înapoi.. îi venea să-şi scoată inima din piept, îi venea să se repeadă cu capul în zid, ca să rămîie sfărâmat la treptele altarului".
Motivul este prezent aproape în toate povestirile din “Hanul Ancuţei" de M. Sadoveanu: căpitanul Nicolae Isac ascultă "clopotele de la Tupilaţi", Năs- tase Bolomir "s-a cununat chiar la Sfînta Mitropolie", conusul loniţă trage la han, lîngă biserica lui Lozonschi, Toderică Catană este închis în turn la Golia, jupîn Damian are un dar pentru “Sfînta noastră Maica Parascovia".
Reluat de O. Goga în poezia “Bisericuţa din Albac", motivul sugerează ideea de suferinţă: “Bisericuţă din Albac, / Tu eşti al vremurilor semn, / Tot bietul nostru plîns sărac / E-nchis în trupul tău de lemn."
în finalul nuvelei “Sultănica" de B. Şt. Delavrancea, motivul bisericii e evocat în scena finală, ca o revenire la cele sfinte: “Sultănica ajunsese în vîrful dealului. .. Privi lung la turla bisericii din sat..."
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
