Sus în curtea cea domnească de Mihai Eminescu

Sus în curtea cea domnească

de Mihai Eminescu

                        Sus în curtea cea domnească,

                        La domnia din Bârlad,

                        Şade tânăr domnul Vlad –

                        Sub căciula-i ţărănească

                        Pe-a lui umeri plete cad.

                        Astfel şade trist şi rece

                        La ospăţul luminat

                        Din domnescul lui palat,

                        Cu priviri crunte şi rece,

                        Cu-ochiul negru înfundat.

                        Faţa palidă şi tristă,

                        Manta-i neagră pe-umeri tari,

                        Faţa spână, ochii mari –

                        Astfel trece în revistă

                        Pe boierii lui cei mari.

                        Ici bătrâni ca iarna albă,

                        Munţi cu fruntea de arginţi,

                        Şoptesc dulce şi cuminţi –

                        Colo tinereţea dalbă

                        Cu râs mult şi fără minţi.

                        Femei palide, frumoase,

                        Feţe blânde, ochi de foc,

                        Ce în gene li se joc

                        Şi-a lor raze luminoase

                        Printre cale-şi cată loc.

                        Sala-i mare, strălucită,

                        Masa-i albă, oaspeţi mulţi,

                        Vorbe dulci să tot asculţi,

                        Chiar lumina-i îndrăgită

                        De ochi lucii, de ochi mulţi.