Sara pe deal de Mihai Eminescu

Sara pe deal

de Mihai Eminescu

                        Sara pe deal buciumul sună cu jale,

                        Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,

                        Apele plâng, clar izvorând în fântâne;

                        Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

                        Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,

                        Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,

                        Stelele nasc umezi pe bolta senină,

                        Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

                        Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,

                        Streşine vechi casele-n lună ridică,

                        Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,

                        Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

                        Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare

                        Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,

                        Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,

                        Sufletul meu arde-n iubire ca para.

                        Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;

                        Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte:

                        Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,

                        Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.

                        Ne-om răzima capetele-unul de altul

                        Şi surâzând vom adormi sub înaltul,

                        Vechiul salcâm. – Astfel de noapte bogată,

                        Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?