Pe lângă plopii fără soţ… de Mihai Eminescu


Pe lângă plopii fără soţ…
de Mihai Eminescu
                        Pe lângă plopii fără soţ

                        Adesea am trecut;

                        Mă cunoşteau vecinii toţi –

                        Tu nu m-ai cunoscut.



                        La geamul tău ce strălucea

                        Privii atât de des;

                        O lume toată-nţelegea –

                        Tu nu m-ai înţeles.



                        De câte ori am aşteptat

                        O şoaptă de răspuns!

                        O zi din viaţă să-mi fi dat,

                        O zi mi-era de-ajuns;



                        O oră să fi fost amici,

                        Să ne iubim cu dor,

                        S-ascult de glasul gurii mici

                        O oră, şi să mor.



                        Dându-mi din ochiul tău senin

                        O rază dinadins,

                        În calea timpilor ce vin

                        O stea s-ar fi aprins;



                        Ai fi trăit în veci de veci

                        Şi rânduri de vieţi,

                        Cu ale tale braţe reci

                        Înmărmureai măreţ,



                        Un chip de-a pururi adorat

                        Cum nu mai au perechi

                        Acele zâne ce străbat

                        Din timpurile vechi.



                        Căci te iubeam cu ochi păgâni

                        Şi plini de suferinţi,

                        Ce mi-i lăsară din bătrâni

                        Părinţii din părinţi.



                        Azi nici măcar îmi pare rău

                        Că trec cu mult mai rar,

                        Că cu tristeţe capul tău

                        Se-ntoarce în zadar,



                        Căci azi le semeni tuturor

                        La umblet şi la port,

                        Şi te privesc nepăsător

                        C-un rece ochi de mort.



                        Tu trebuia să te cuprinzi

                        De acel farmec sfânt,

                        Şi noaptea candelă s-aprinzi

                        Iubirii pe pământ.