În van căta-veţi… de Mihai Eminescu
În van căta-veţi…
de Mihai Eminescu
În van căta-veţi ramuri de laur azi,
În van căta-veţi mândre simţiri în piept.
Toate trecură:
Viermele vremilor roade-n noi.
Căci nu-i iubire, ură d-asemeni nu-i
Şi ce rămase umbra simţirii e:
Murmura lumii
Netedă, palidă, ca şi ea.
Nu e antica furie-a lui Ahile,
Nu este Nestor blândul-cuvântător.
Aprigul Ajax
Ţărână-i azi, şi nimic mai mult.
Şi unde-i Roma, doamnă a lumii-ntregi,
Şi unde-s astăzi vechii şi marii Caesari?
Tibrule galben,
Unde e astăzi mărirea ta?
Chiar papii mândri cu trei coroane-n cap,
Păstori de naţii cu strâmbă cârjă-n mâni,
Pulbere-s astăzi.
Pulbere sunt chiar vii fiind.
Căci nu sărută regii piciorul lor,
Căci nu se-nchină lumea la glas de sfânt.
Semnele tainei
Mute rămân şi îi fac de râs.
Chiar tronul papei azi ca o scenă e
Şi el îşi face mutrele lui plângând.
Hohotul lumii
Lumii întregi îi răspunde-atunci.
Căci nu-i s-ardice bolţile de granit,
Un Michel-Angelo nu-i să facă iar
Ziua din urmă.
Templele vechie pustie rămân.
Să-nvie pânza, Rafael astăzi nu-i.
Nu-nvie dalta-n mâinile cele noi.
Moartă rămâne
Marmura grea sub ochiul mort.
În van căta-veţi ramuri de laur azi,
În van căta-veţi mândre simţiri în piept.
Toate trecură:
Viermele vremilor roade-n noi.