Iambul de Mihai Eminescu

Iambul

de Mihai Eminescu

                        De mult mă lupt cătând în vers măsura,

                        Ce plină e ca toamna mierea-n faguri,

                        Ca s-o aştern frumos în lungi şiraguri,

                        Ce fără piedeci trec sunând cezura.

                        Ce aspru mişcă pânza de la steaguri,

                        Trezind în suflet patima şi ura –

                        Dar iar cu dulce glas îţi umple gura

                        Atunci când Amor timid trece praguri!

                        De l-am aflat la noi a spune n-o pot;

                        De poţi s-auzi în el al undei şopot,

                        De e al lui cu drept acest preambul –

                        Aceste toate singur nu le judec…

                        Dar versul cel mai plin, mai blând şi pudic,

                        Puternic iar de-o vrea e pururi iambul.