E împărţită omenirea… de Mihai Eminescu

E împărţită omenirea…

de Mihai Eminescu

                        E împărţită omenirea

                        În cei ce vor şi cei ce ştiu.

                        În cei dintâi trăieşte firea,

                        Ceilalţi o cumpănesc ş-o scriu.

                        Când unii ţese haina vremii,

                        Ceilalţi a vremii coji adun:

                        Viaţă unii dau problemei,

                        Ceilalţi gândirii o supun.

                        Dar pace este între dânşii:

                        Ce unii fac iau alţi-aminte.

                        Căci până azi domneşte într-înşii

                        A cărţii tale graiuri sfinte.

                        N-a intrat viermele-ndoielii,

                        Copil e ochiul lor când vede,

                        Căinţa văd urmând greşelii,

                        Căci omul tot în tine crede.

                        Al răului geniu arate-mi

                        Un om din viţă pământească,

                        Ce-ar fi-ncercat ale lui patimi

                        Înaintea ta să-ndreptăţească;

                        Căci buni şi răi trăiesc în tine,

                        Cuvântul tău e calea lor –

                        De-a lor abateri li-i ruşine,

                        Căci tu eşti ţinta tuturor.

                        Virtutea nu mai e un merit,

                        Căci merit nu-i când nu e luptă.

                        Asupra ta ei nu se-ntărât

                        Cu viaţa-n joc, cu mintea ruptă;

                        Mânând cu anii colbul şcolii,

                        Ei cred făr-a fi înţeles,

                        Din cărţi străvechi roase de molii

                        Îşi împlu mintea cu eres.

                        Ei nu pătrund a ta mărire –

                        Minune-i pentru dânşii tot.

                        Necercetând nimic în fire,

                        Nimic nu ştiu, nimic nu pot;

                        Căci nu-i supusă lămuririi

                        Gândirea-n capul înţelept –

                        La toate farmecele firii

                        Se bat cu mâinile pe piept.

                        Urmând a cărţilor străveche

                        Statornic, nemişcat învăţ,

                        E surdă azi a lor ureche

                        Privindu-ţi firea cu dispreţ;

                        Legată-n lanţ e a lor minte

                        Şi rodul minţii e sălbatec,

                        Se plac în mistice cuvinte

                        Şi-esplică totul enigmatic.