Dragoş Vodă cel bătrân de Mihai Eminescu

Dragoş Vodă cel bătrân

de Mihai Eminescu

                        Dragoş-vodă cel bătrân

                        Pe Moldova e stăpân,

                        Şi domnind cu toată slava

                        Şede-n scaun la Suceava,

                        La Suceava lăudată,

                        Cu ziduri înconjurată,

                        Zid de piatră nalt şi gros,

                        Că pe el merg cinci pe jos

                        Şi au loc cu de prisos;

                        Că merg trei călări alături

                        Şi mai au loc pe de lături

                        Caii mândri să şi-i joace

                        Când încolo, când încoace,

                        Iar din negri trunchi de stâncă

                        Peste valea cea adâncă,

                        Pe deasupra de cetate,

                        De biserici şi palate,

                        Stă domneasca cetăţuie,

                        Ce cu crestele-i se suie,

                        Repezite înspre nori

                        Peste codri sunători,

                        Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolţi

                        Şi cu turnuri pe la colţi,

                        Ziduri grele şi cu creste

                        Cum au fost şi nu mai este.

                        Printre arcurile grele,

                        Printre negrele zăbrele

                        Abia soarele străbate

                        Între tinzi întunecate;

                        În pereţi de piatră goală

                        Au înfipt făclii de smoală,

                        Fumegând, cu flăcări roşii

                        Luminează-ntunecoşii

                        Stâlpi de piatră grei şi suri

                        Unde-atârnă armături,

                        Arătând a lor rugină

                        Sub făclia de răşină,

                        Paveze, mănuşi leite,

                        Caşte mândre, poleite,

                        Şi pieptare, obrăzare

                        Şi arcuri de vânătoare.

                        Iar în fundul sălii drepte

                        Se-nalţă pe şapte trepte

                        Tronul Domnului creştin,

                        Acoperit de-un baldachin,

                        Iară-n jeţul auriu

                        Şede Dragoş brumăriu,

                        Barba albă până-n brâu,

                        Cu ochi negri viforoşi;

                        Coroana de aur roş

                        Strălucind frumos pe frunte

                        Peste pletele cărunte;

                        Pe-a hlamidei sale cute

                        Flori de aur sunt cusute;

                        Şi cu faţa înţeleaptă

                        Şi cu schiptru-n mâna dreaptă.

                        Ochii mândri şi-i îndreaptă.

                        Iar l-a tronului picioare

                        Se înşiră pe covoare

                        Jeţuri de lemn dat la strug

                        Săpate cu meşteşug;

                        Ici şese, colo şese,

                        Pentru boierii alese.

                        La a tronului său scări

                        Şed în două părţi boieri

                        Aşezaţi, dup-a lor trepte,

                        Ca poruncile-i s-aştepte.

                        Vornicul Ţării-de-Jos

                        Sta în scaun luminos,

                        Un bătrân şi blând moşneag

                        Cu albastrul lui toiag,

                        Ce-i cu aur împletit

                        Cu pietre acoperit;

                        Iar de-aceasta mai în sus

                        Vornicul Ţării de sus;

                        Sta cu părul colilie

                        Pârcălabul de Chilie,

                        Şi cu genele lui albe

                        Pârcălab Cetăţii Albe,

                        După aceştia mai vin

                        Pârcălabul din Hotin.

                        Cel din Neamţ şi de la Vrance

                        Rezemat stătea pe lance,

                        Dar pe toţi i-ntrece în slavă

                        Pârcălabul de Suceavă.

                        Şi astfel, jur-împrejur,

                        Şed în blănuri de samur,

                        Cu pieptare la un fel

                        Şi cu mânici de oţel.

                        Cei ce-n lume se înalţă

                        Cizme roşie încalţă,

                        Cizme roşi împintenate

                        Şi pieptare-mplătoşate,

                        Cămăşi de zale mărunte,

                        Ce par ca focuri de munte,

                        Cine-n oaste are cârmă

                        Poartă cămaşă de sârmă…