Din Odiseea de Mihai Eminescu

Din Odiseea

de Mihai Eminescu

                        Spune-ne, muză divină, de mult iscusitul bărbat, ce

                        Lung rătăci după ce-au dărâmat Triada cea sfântă.

                        Multe cetăţi de oameni văzu şi datini deprinse,

                        Multe-n inima lui supărări pe mare avut-au,

                        Chibzuind pentru sufletul lui, alor săi înturnare.

                        Dar pe tovarăşi el nu mântui cu toat-a lui grijă.

                        Singuri ei gătiră pieirea prin fărădelege,

                        Căci, nebuni, ei boii-au tăiat luminosului fiu al

                        Lui Hyperion, încât le luă a-ntoarcerii ziuă –

                        De-aste vorbeşte-ne asemeni puţin a Cronidului fiică.

                        Toţi ceilalţi precât de pieire-au scăpat, pre acasă

                        Ei erau, mântuiţi de războaie şi de apele mării.

                        Numai pre el, doritul de patrie şi de soţie

                        Nimfa măreaţă-l oprea, minunata zână Calipso-n

                        Peştera cea boltită, râvnind de bărbat ca să-l aibă.

                        În rotitoarea plinire de vremuri trecut-au un an azi,

                        De când zeii întoarcerea-n ţară îi rânduise

                        În Itaca şi tot de nevoie el mântuit nu-i

                        La iubiţii lui. Toţi zeii-l plâng. Poseidon

                        Singur ţine mânie într-una el lui Odisseus,

                        Celui de-o samă cu zeii, înainte de-a ajunge în ţară-i.