Daţi-mi arpă de aramă de Mihai Eminescu
Daţi-mi arpă de
aramă
de Mihai Eminescu
Daţi-mi arpă de aramă
Dar cu strunele de fier
Căci să cânt acuma cer
Ca un vânt ce se sfarmă
Printre stânci de-ngheţ
şi ger.
Daţi-mi arpă de aramă
Pe-a mea frunte crengi
de brad
Voi să cânt ca largul vad
Sau c-a lumii sântă
dramă
Sau ca răcnetul din
iad.
Daţi-mi cupa cea de
piatră
Dar umpleţi cu sânge
roşi
Din duşmanii fioroşi
……………………………
Voi să cânt în poezie
De-acei timpi urâţi
păgâni
Când strămoşii cei bătrâni
Se luptau cu bărbăţie
Şi-i dau nume „La
români!”
La români! Popor de
fală
Cap de geniu, piept de
foc
Cu judeţul de proroc
Dar cu inimă regală
Şi cu flamuri de noroc.
Câţi maghiari cu cap de
câne,
Câţi tătari cu ochii mici,
Câte limburi de peltici
S-au zdrobit de stânci
bătrâne
Ce veghează înc-aici.
Câte ginţi cu limba
slavă
Au venit şi-au revenit
Dar cu toţi s-au
nimicit,
O câmpie de otavă
Sub al coastei fier
negrit.
Daţi-mi arpa în rugină
Să mai cânt zguduitor
De-al românilor popor
Şi-de-al ţării cei
române,
Şi de-al secolelor dor!
Ce să cânt, fii de-armonie,
Ce să cânt ca să
vă-ntrec
Şi-n durere să mă-nec
Căci cântarea mi-e
stafie
Pieptu-i rece, capul
sec!
Să cânt naţiei ce vie
Poartă jugul cel de
lemn
Sub al barbarilor semn,
Multe semne de sclavie
Şi de viaţă nici un
semn.
Să cânt ţării…
Legii făr’ de Dumnezeu!
Să cânt frunţii de ateu
Ce reneagă tată, mamă
Şi-i ca duşmanul mai rău?