Când amintirile… de Mihai Eminescu

Când amintirile…

de Mihai Eminescu

                        Când amintirile-n trecut

                        Încearcă să mă cheme,

                        Pe drumul lung şi cunoscut

                        Mai trec din vreme-n vreme.

                        Deasupra casei tale ies

                        Şi azi aceleaşi stele,

                        Ce-au luminat atât de des

                        Înduioşării mele.

                        Şi peste arbori răsfiraţi

                        Răsare blânda lună,

                        Ce ne găsea îmbrăţişaţi

                        Şoptindu-ne împreună.

                        A noastre inimi îşi jurau

                        Credinţă pe toţi vecii,

                        Când pe cărări se scuturau

                        De floare liliecii.

                        Putut-au oare-atâta dor

                        În noapte să se stingă,

                        Când valuri de izvor

                        N-au încetat să plângă,

                        Cum luna trece prin stejari

                        Urmând mereu în cale-şi

                        Când ochii tăi, tot încă mari,

                        Se uită dulci şi galeşi?