Adânca mare… de Mihai Eminescu

Adânca mare…

de Mihai Eminescu

                        Adânca mare sub a lunii faţă,

                        Înseninată de-a ei blondă rază,

                        O lume întreagă-n fundul ei visează

                        Şi stele poartă pe oglinda-i creaţă.

                        Dar mâni – ea falnică, cumplit turbează

                        Şi mişcă lumea ei negru-măreaţă,

                        Pe-ale ei mii şi mii de nalte braţe

                        Ducând pieire – ţări înmormântează.

                        Azi un diluviu, mâne-o murmuire,

                        O armonie, care capăt n-are –

                        Astfel e-a ei întunecată fire.

                        Astfel e sufletu-n antica mare.

                        Ce-i pasă – ce simţiri o să ne-nspire –

                        Indiferentă, solitară – mare!