VALE ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Vale
Valea este deschiderea în partea de sus, deci partea receptivă la influenţele cereşti. Valea este complementul simbolic al muntelui, locul unde se unesc pă- mîntul şi apa cerului pentru a da recolte bogate.
Valea este spaţiul prăbuşirilor în
care sînt reprimate dorinţele, aşa cum sugerează următoarele versuri populare: „Arde, Doamne, dealurile/ Să rămîie văile,/ Să se-adune dorurile!”. Valea apare în literatura populară ca emblemă a marilor încercări.
In balada „Monastirea Argeşului”, meşterii „coboară” pe firul rîului, într- un loc blestemat, în care zidurile se surpă, loc nefast ce refuză Creaţia: „Merg cu toţi în cale/ Să aleagă-n vale/ Loc de mo~ nastire/ Şi de pomenire” Aceeaşi semin- ficaţie, de loc nefast, ce aduce moldovenilor pierderea bătăliei o are motivul în nuvela „Valea Albă” de Gh. Asachi. Şi „Mioriţa” debutează cu o coborîre, care anticipă alunecarea gîndului în lumea morţii, pe care eroul trebuie s-o înfrunte: „Iată vin în cale,/ Se cobor la vale”, Coborîrea aici are sens adiacent morţii, impresie întărită şi de locul („l-apus de soare”), şi de spaţiul acţiunii („în cîmp de mohor”). Valea Plîngerii în basmul „Tinereţe fără bătrîneţe ...” reprezintă o interdicţie pentru fiinţa care şi-a refuzat destinul fără a fi pregătită pentru eternitate. Prinţului îi este interzis să-şi trezească amintirile şi dorul originilor. Intîmplător, pătrunde în valea halucinantă care îi reaminteşte condiţia de fiinţă muritoare.
In contextul poeziei „Muntele şi valea” de B. P. Hasdeu, simbolul comportă o semnificaţie tangentă cu semnificaţia mării ca forţă germinatoare: „Priviţi, priviţi aceste văi,/ De rîuleţe şi de căi,/ De busuioace şi de clăi/ Brăzdate ca un curcubeu.../ Poporul ce suspină jos/ E singur valea roditoare,/ In care creşte grîu şi floare, bun şi frumos!”
Raportată la ciobanul din vîrful dea149
lului, valea din nuvela „Toiagul păstoriei” de I. Druţă, apare inferioară („se făcea a zîmbi şi cobora în vale să vadă ce mai face lumea”)* deşi rămîne vatră a comunităţii („Venea pe locul cela sfint, unde se făcea joc...”).
Drumul „coborîtor” al meşterilor şi „valea” din drama „Meşterul Manole” de L. Blaga sînt argumente ale influenţei malefice a spaţiului.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Valea este deschiderea în partea de sus, deci partea receptivă la influenţele cereşti. Valea este complementul simbolic al muntelui, locul unde se unesc pă- mîntul şi apa cerului pentru a da recolte bogate.
Valea este spaţiul prăbuşirilor în
care sînt reprimate dorinţele, aşa cum sugerează următoarele versuri populare: „Arde, Doamne, dealurile/ Să rămîie văile,/ Să se-adune dorurile!”. Valea apare în literatura populară ca emblemă a marilor încercări.
In balada „Monastirea Argeşului”, meşterii „coboară” pe firul rîului, într- un loc blestemat, în care zidurile se surpă, loc nefast ce refuză Creaţia: „Merg cu toţi în cale/ Să aleagă-n vale/ Loc de mo~ nastire/ Şi de pomenire” Aceeaşi semin- ficaţie, de loc nefast, ce aduce moldovenilor pierderea bătăliei o are motivul în nuvela „Valea Albă” de Gh. Asachi. Şi „Mioriţa” debutează cu o coborîre, care anticipă alunecarea gîndului în lumea morţii, pe care eroul trebuie s-o înfrunte: „Iată vin în cale,/ Se cobor la vale”, Coborîrea aici are sens adiacent morţii, impresie întărită şi de locul („l-apus de soare”), şi de spaţiul acţiunii („în cîmp de mohor”). Valea Plîngerii în basmul „Tinereţe fără bătrîneţe ...” reprezintă o interdicţie pentru fiinţa care şi-a refuzat destinul fără a fi pregătită pentru eternitate. Prinţului îi este interzis să-şi trezească amintirile şi dorul originilor. Intîmplător, pătrunde în valea halucinantă care îi reaminteşte condiţia de fiinţă muritoare.
In contextul poeziei „Muntele şi valea” de B. P. Hasdeu, simbolul comportă o semnificaţie tangentă cu semnificaţia mării ca forţă germinatoare: „Priviţi, priviţi aceste văi,/ De rîuleţe şi de căi,/ De busuioace şi de clăi/ Brăzdate ca un curcubeu.../ Poporul ce suspină jos/ E singur valea roditoare,/ In care creşte grîu şi floare, bun şi frumos!”
Raportată la ciobanul din vîrful dea149
lului, valea din nuvela „Toiagul păstoriei” de I. Druţă, apare inferioară („se făcea a zîmbi şi cobora în vale să vadă ce mai face lumea”)* deşi rămîne vatră a comunităţii („Venea pe locul cela sfint, unde se făcea joc...”).
Drumul „coborîtor” al meşterilor şi „valea” din drama „Meşterul Manole” de L. Blaga sînt argumente ale influenţei malefice a spaţiului.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
Tags : vale, vai
