UMBRA ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Umbră
Umbra este, pe de o parte, ceea ce se opune luminii, iar pe de alta - însăşi imaginea lucrurilor trecătoare, ireale şi schimbătoare. Absenţa umbrei se explică prin două feluri: prin permiabilitatea absolută a trupului în faţa luminii determinată de purificare sau de ieşirea în afara limitelor existenţei corporale, aceasta fiind condiţia Nemuritorilor; prin poziţia centrală a trupului, în aplombul exact al soarelui aflat la zenit. Umbra este socotită de multe popoare africane drept a dona natură a fiinţelor şi a lucrurilor şi este, de obicei, legată de moarte. O poveste de Andersen, „Umbra”, descrie viaţa unui individ dominat de capriciile crunte ale „umbrei* - echivalentul reflectării dublului său. Confom unei credinţe, omul care şi-a vîndut sufletul
147
diavolului îşi pierde şi umbra, ceea ce denotă că acesta nu mai există ca fiinţă spirituală, sub formă de suflet
Umbrele din poemul „Umbra lui Mircea la Cozia” de G. Alexandrescu sînt simbolul conştiinţei naţionale, sînt imaginea poporului român, care luptă împotriva „valului" otoman, ca acesta să nu distrugă ţara şi lumea creştină: „Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate;/ Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungescJ Ş-ale valurilor mîndre generaţii spumegate! Zidul vechi al mănăstirii în cadenţă îl izbesc"
Motivul apare de cîteva ori, în poemul „Dumbrava Roşie” de V. Alecsan- dri, pentru a aureola chipul lui Ştefan cel Mare: „Coliba se deschide, umbra se scoală, creşte! Şi splendid maiestoasâ la oaste se arată. ”
în poemul „Luceafărul” de M. Emi- nescu, motivul umbrei reprezintă lumea meschină, neînsemnată, cu interese trecătoare („umbra negrului castel", „noaptea", „corăbii negre”), în opoziţie cu lumea de lumină şi adevăr a Luceafărului, în „Sărmanul Dionis” de acelaşi autor, motivul are următoarea explicaţie: dacă omul, care este un şir nesfîrşit de oameni, lasă pe unul dintre ei să-i ţină locul în timpul în care insul va lipsi din el, aceasta e umbra lui. Omul şi umbra sa îşi pot schimba firile pentru o vreme: »tu poţi să dai umbrei tale toată firea ta trecătoare de azi, ea-ţi dă firea ei cea vecinică " şi atunci, înzestrat cu veşnicie, »capeţi chiar o bucată din atotputernicia lui Dumnezeu, voinţele ţi se realizează după gîndirea ta... se-nţelege, împlinind formulele, căci formulele sînt veşnice ca cuvintele lui Dumnezeu, pe care el le-a
rostit la facerea lumii".
Umbrele din „Monosilab de toamnă” de G. Bacovia simbolizează sufletele unor fiinţe îndurerate ce rămîn doar să tacă: „Umbre împrejur într-ungol, tăcutJLoc”
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Umbra este, pe de o parte, ceea ce se opune luminii, iar pe de alta - însăşi imaginea lucrurilor trecătoare, ireale şi schimbătoare. Absenţa umbrei se explică prin două feluri: prin permiabilitatea absolută a trupului în faţa luminii determinată de purificare sau de ieşirea în afara limitelor existenţei corporale, aceasta fiind condiţia Nemuritorilor; prin poziţia centrală a trupului, în aplombul exact al soarelui aflat la zenit. Umbra este socotită de multe popoare africane drept a dona natură a fiinţelor şi a lucrurilor şi este, de obicei, legată de moarte. O poveste de Andersen, „Umbra”, descrie viaţa unui individ dominat de capriciile crunte ale „umbrei* - echivalentul reflectării dublului său. Confom unei credinţe, omul care şi-a vîndut sufletul
147
diavolului îşi pierde şi umbra, ceea ce denotă că acesta nu mai există ca fiinţă spirituală, sub formă de suflet
Umbrele din poemul „Umbra lui Mircea la Cozia” de G. Alexandrescu sînt simbolul conştiinţei naţionale, sînt imaginea poporului român, care luptă împotriva „valului" otoman, ca acesta să nu distrugă ţara şi lumea creştină: „Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate;/ Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungescJ Ş-ale valurilor mîndre generaţii spumegate! Zidul vechi al mănăstirii în cadenţă îl izbesc"
Motivul apare de cîteva ori, în poemul „Dumbrava Roşie” de V. Alecsan- dri, pentru a aureola chipul lui Ştefan cel Mare: „Coliba se deschide, umbra se scoală, creşte! Şi splendid maiestoasâ la oaste se arată. ”
în poemul „Luceafărul” de M. Emi- nescu, motivul umbrei reprezintă lumea meschină, neînsemnată, cu interese trecătoare („umbra negrului castel", „noaptea", „corăbii negre”), în opoziţie cu lumea de lumină şi adevăr a Luceafărului, în „Sărmanul Dionis” de acelaşi autor, motivul are următoarea explicaţie: dacă omul, care este un şir nesfîrşit de oameni, lasă pe unul dintre ei să-i ţină locul în timpul în care insul va lipsi din el, aceasta e umbra lui. Omul şi umbra sa îşi pot schimba firile pentru o vreme: »tu poţi să dai umbrei tale toată firea ta trecătoare de azi, ea-ţi dă firea ei cea vecinică " şi atunci, înzestrat cu veşnicie, »capeţi chiar o bucată din atotputernicia lui Dumnezeu, voinţele ţi se realizează după gîndirea ta... se-nţelege, împlinind formulele, căci formulele sînt veşnice ca cuvintele lui Dumnezeu, pe care el le-a
rostit la facerea lumii".
Umbrele din „Monosilab de toamnă” de G. Bacovia simbolizează sufletele unor fiinţe îndurerate ce rămîn doar să tacă: „Umbre împrejur într-ungol, tăcutJLoc”
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
Tags: umbra
