RIU ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Rîu
Din punct de vedere simbolic, rîul reprezintă apa care nu este stătătoare, precum marea, ci, prin curenţii săi şi prin revărsări, influenţează dinamica lumii, în epoca creştinismului, rîurile Paradisului erau deseori interpretate, simbolic, drept cristelniţe, iar apa de botez era comparată cu acea a Iordanului, în care Iisus a fost botezat de Ioan. Simbolismul fluviului, al curgerii apelor este, totodată, cel al posibilităţii universale şi cel al scurgerii formelor, al fertilităţii, al morţii şi al reînnoirii. Coborirea spre ocean este înapoierea la nediferenţiere, accesul spre Nirvana; urcuşul este evident întoarcerea la izvorul divin. Traversarea de pe un mal pe celălalt e cea a unui obstacol care separă două domenii, malul opus fiind starea de dincolo de fiinţă. La greci, fluviile erau elemente de cult, fiind divinizate ca fii ai Oceanului şi taţi ai
126
Nimfelor. Li se oferea sacrificii, înecînd în valurile lor tauri şi cai vii. Rîurile nu puteau R traversate decît după ce erau respectate riturile purificării şi ale rugăciunii. Coborînd munţii, purtîndu-şi apele sinuoase peste văi, pierzîdu-se în lacuri sau mări, rîul simbolizează viaţa omenească şi scurgerea acesteia cu toate dorinţele, sentimentele, năzuinţele sale şi nenumăratele modificări. Semnificativă este, în acest context, teoria lui Hera- clit: „Pe cel care coboară în aceleaşi rîuri îl scaldă mereu alte unde..". Platon va folosi o formulă mai concisă: „Nu poţi intra de două ori în acelaşi fluviu".
Motivul rîului, în „Amintiri din copilărie” de I. Creangă, este unul cu co- notaţii aparte: Ozana coboară parcă din mit, este chiar oglinda veşniciei, reflec- tînd, în undele ei, de sute de ani, Cetatea Neamţului. Imaginea „Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul" este o proiecţie în mit, apele rîului devenind chiar oglinda veşniciei.
Şiretul „care-n veci curge" din pastelul „Malul Şiretului” de V. Alecsandri trimite cu gîndul la tema devenirii he- raditiană. Acesta este o ipostază a rîului pe malurile căruia se aud paşii timpului: poetul contemplă peisajul unei dimineţi de vară, cînd luminile şi umbrele se in- terpătrund, predispunînd la meditaţie. Şiretul se dilată fabulos, devenind „balaur", în timp ce valurile din lumina răsăritului sînt comparate cu „solzii de aur". Creaţia universală pune în mişcare rîul, a cărui curgere transformă durata în eternitate.
Versul „Miermi curge Dunărea" din poezia „Revedere” de M. Eminescu conţine sugestii din opera lui Heraclit: timpul
curge asemeni rîului; numai codrul priveşte impasibil la lenta lui lunecare.
Ţara descrisă de Goga în opera sa este, geografic, teritoriul traversat de Mureş şi de cele trei Crişuri; prin transfigurare, aceasta devine un tărîm paradiziac, grandios şi plin de tristeţe, în care oamenii capătă trăsături de efigie. In poezia „Oltul” de O. Goga, rîul devine personaj simbolic al conştiinţei naţionale care poate fi: haiduc, moşneag, frate, tovarăş, tată, drumeţ, răzbunător: „Iar tu,frăţîne, mare meşter,/ Biruitor frîngeai zăgazul/ Şi,-mbujo- rîndu-te la faţă,/ Treceai prin văile afunde,/ încovoindu-ţi îndărătnic! Măreţul tău grumaz de unde". Autorul proiectează mitic fraternitatea românilor cu bătrînul Olt, simbol al spaţiului viu prin care e reînnoită mereu durerea: Oltul e o împletire de lacrimi. Analogia apă - lacrimă hiperbolizează suferinţa.
Rîul cu sălciile plîngătoare ale copilăriei din piesa „Frumos şi sfînt” de I. Druţă sînt simboluri ale libertăţii originale a insului: „Pentru că apa, aerul şi soarele sînt tot ce avem mai şfînt pe lume". Aceasta este replica finală a piesei.
Din punct de vedere simbolic, rîul reprezintă apa care nu este stătătoare, precum marea, ci, prin curenţii săi şi prin revărsări, influenţează dinamica lumii, în epoca creştinismului, rîurile Paradisului erau deseori interpretate, simbolic, drept cristelniţe, iar apa de botez era comparată cu acea a Iordanului, în care Iisus a fost botezat de Ioan. Simbolismul fluviului, al curgerii apelor este, totodată, cel al posibilităţii universale şi cel al scurgerii formelor, al fertilităţii, al morţii şi al reînnoirii. Coborirea spre ocean este înapoierea la nediferenţiere, accesul spre Nirvana; urcuşul este evident întoarcerea la izvorul divin. Traversarea de pe un mal pe celălalt e cea a unui obstacol care separă două domenii, malul opus fiind starea de dincolo de fiinţă. La greci, fluviile erau elemente de cult, fiind divinizate ca fii ai Oceanului şi taţi ai
126
Nimfelor. Li se oferea sacrificii, înecînd în valurile lor tauri şi cai vii. Rîurile nu puteau R traversate decît după ce erau respectate riturile purificării şi ale rugăciunii. Coborînd munţii, purtîndu-şi apele sinuoase peste văi, pierzîdu-se în lacuri sau mări, rîul simbolizează viaţa omenească şi scurgerea acesteia cu toate dorinţele, sentimentele, năzuinţele sale şi nenumăratele modificări. Semnificativă este, în acest context, teoria lui Hera- clit: „Pe cel care coboară în aceleaşi rîuri îl scaldă mereu alte unde..". Platon va folosi o formulă mai concisă: „Nu poţi intra de două ori în acelaşi fluviu".
Motivul rîului, în „Amintiri din copilărie” de I. Creangă, este unul cu co- notaţii aparte: Ozana coboară parcă din mit, este chiar oglinda veşniciei, reflec- tînd, în undele ei, de sute de ani, Cetatea Neamţului. Imaginea „Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul" este o proiecţie în mit, apele rîului devenind chiar oglinda veşniciei.
Şiretul „care-n veci curge" din pastelul „Malul Şiretului” de V. Alecsandri trimite cu gîndul la tema devenirii he- raditiană. Acesta este o ipostază a rîului pe malurile căruia se aud paşii timpului: poetul contemplă peisajul unei dimineţi de vară, cînd luminile şi umbrele se in- terpătrund, predispunînd la meditaţie. Şiretul se dilată fabulos, devenind „balaur", în timp ce valurile din lumina răsăritului sînt comparate cu „solzii de aur". Creaţia universală pune în mişcare rîul, a cărui curgere transformă durata în eternitate.
Versul „Miermi curge Dunărea" din poezia „Revedere” de M. Eminescu conţine sugestii din opera lui Heraclit: timpul
curge asemeni rîului; numai codrul priveşte impasibil la lenta lui lunecare.
Ţara descrisă de Goga în opera sa este, geografic, teritoriul traversat de Mureş şi de cele trei Crişuri; prin transfigurare, aceasta devine un tărîm paradiziac, grandios şi plin de tristeţe, în care oamenii capătă trăsături de efigie. In poezia „Oltul” de O. Goga, rîul devine personaj simbolic al conştiinţei naţionale care poate fi: haiduc, moşneag, frate, tovarăş, tată, drumeţ, răzbunător: „Iar tu,frăţîne, mare meşter,/ Biruitor frîngeai zăgazul/ Şi,-mbujo- rîndu-te la faţă,/ Treceai prin văile afunde,/ încovoindu-ţi îndărătnic! Măreţul tău grumaz de unde". Autorul proiectează mitic fraternitatea românilor cu bătrînul Olt, simbol al spaţiului viu prin care e reînnoită mereu durerea: Oltul e o împletire de lacrimi. Analogia apă - lacrimă hiperbolizează suferinţa.
Rîul cu sălciile plîngătoare ale copilăriei din piesa „Frumos şi sfînt” de I. Druţă sînt simboluri ale libertăţii originale a insului: „Pentru că apa, aerul şi soarele sînt tot ce avem mai şfînt pe lume". Aceasta este replica finală a piesei.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
