PLUMB ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Plumb
Simbol al greutăţii corporale şi al individualităţii inatacabile, metal ce atîrnă greu, plumbul este atribuit, prin tradiţie, zeului Saturn. După Paracelus, plumbul ar fi apa tuturor metalelor, materia Operei ajunse la negru; plumbul alb ar putea fi identificat cu mercurul ce simbolizează materia. Plumbul simbolizează baza cea mai modestă de la care poate porni o evoluţie ascendentă.
Simbol tutelar al întregului univers bacovian, plumbul conotează apăsarea sufletească, surparea lăuntrică, prăbuşirea speranţei, viaţa amorfă, opacă, lipsită de deschidere, existenţa cenuşie, supusă tragic gravitaţiei universale. In poezia poetului, această existenţă apare grea, apăsătoare, dezolantă, consumată sub un cer de plumb şi traversată diametral
corbii morţii. Plumbul este culoarea amurgurilor „de humă* ale toamnei ba-
coviene; metalul, infiltrat în „zarea grea de plumb”, se întoarce pe pămînt sub formă de ninsoare „gri", acoperind oamenii şi lucrurile cu vălul putreziciunii. Greutatea plumbului, integrată şi fiinţei umane, va aduce căderea, prăbuşirea în abisul temporal („Lacustră”) sau în moarte: „Ascultă cum greu, din adîncuri! Pămîntul la dînsul ne cheamă” („Melancolie”). în „Plumb”, simbolul apare obsesiv de trei ori în fiecare strofă, de fiecare oară avînd conotaţie inedită: „sicriile de plumb” semnifică moartea grea; „florile de plumb” - viaţa apăsătoare; „aripi de plumb” - aspiraţia frîntă, imposibilitatea zborului, a ridicării din încleştarea pămîntului; „coroanele de plumb” - virtuţile doborîte; „veşmîntul de plumb” - faptele nerecunoscute ; „amorul de plumbn - dragostea ce moare. Plumbul este un simbol malefic, e semn al neputinţei. Sensul major al acestui simbol este alunecarea lentă a oamenilor în moarte, a lucrurilor şi a lumii, sub greutatea de plumb a destinului universal. Semnificaţia simbolului se amplifică atunci cînd poetul invocă amorul său „de plumb”, indicînd apăsarea sufletească, sentimentul înăbuşit, impresia de univers închis, ca şi cavoul în care se izolează, unde o gravitate colosală trage totul în jos. Ieşirea din acest spaţiu de metal nu se poate face decît prin strigăt („Şi-am început sâ-l strig”), dar evadarea este imposibilă: coroanele de plumb ale arborilor atestă o invazie de plumb şi în natura exterioară; s-ar părea că totul s-a întors cu faţa către apus, ca şi mortul din cavou. Integrat somnului de plumb, mortul bacovian devine o ipostază întoarsă a Creaţiei universale.
120
La G. Coşbuc, motivul comportă semnificaţia unor chinuri de nesuferit: „Bătăi şi chinuri, cînd ţipăm,/ Obezi şi lanţ, cînd ne mişcăm/ Şi plumb, cînd istoviţi strigăm/ Că vrem pămîntn
Simbol al greutăţii corporale şi al individualităţii inatacabile, metal ce atîrnă greu, plumbul este atribuit, prin tradiţie, zeului Saturn. După Paracelus, plumbul ar fi apa tuturor metalelor, materia Operei ajunse la negru; plumbul alb ar putea fi identificat cu mercurul ce simbolizează materia. Plumbul simbolizează baza cea mai modestă de la care poate porni o evoluţie ascendentă.
Simbol tutelar al întregului univers bacovian, plumbul conotează apăsarea sufletească, surparea lăuntrică, prăbuşirea speranţei, viaţa amorfă, opacă, lipsită de deschidere, existenţa cenuşie, supusă tragic gravitaţiei universale. In poezia poetului, această existenţă apare grea, apăsătoare, dezolantă, consumată sub un cer de plumb şi traversată diametral
corbii morţii. Plumbul este culoarea amurgurilor „de humă* ale toamnei ba-
coviene; metalul, infiltrat în „zarea grea de plumb”, se întoarce pe pămînt sub formă de ninsoare „gri", acoperind oamenii şi lucrurile cu vălul putreziciunii. Greutatea plumbului, integrată şi fiinţei umane, va aduce căderea, prăbuşirea în abisul temporal („Lacustră”) sau în moarte: „Ascultă cum greu, din adîncuri! Pămîntul la dînsul ne cheamă” („Melancolie”). în „Plumb”, simbolul apare obsesiv de trei ori în fiecare strofă, de fiecare oară avînd conotaţie inedită: „sicriile de plumb” semnifică moartea grea; „florile de plumb” - viaţa apăsătoare; „aripi de plumb” - aspiraţia frîntă, imposibilitatea zborului, a ridicării din încleştarea pămîntului; „coroanele de plumb” - virtuţile doborîte; „veşmîntul de plumb” - faptele nerecunoscute ; „amorul de plumbn - dragostea ce moare. Plumbul este un simbol malefic, e semn al neputinţei. Sensul major al acestui simbol este alunecarea lentă a oamenilor în moarte, a lucrurilor şi a lumii, sub greutatea de plumb a destinului universal. Semnificaţia simbolului se amplifică atunci cînd poetul invocă amorul său „de plumb”, indicînd apăsarea sufletească, sentimentul înăbuşit, impresia de univers închis, ca şi cavoul în care se izolează, unde o gravitate colosală trage totul în jos. Ieşirea din acest spaţiu de metal nu se poate face decît prin strigăt („Şi-am început sâ-l strig”), dar evadarea este imposibilă: coroanele de plumb ale arborilor atestă o invazie de plumb şi în natura exterioară; s-ar părea că totul s-a întors cu faţa către apus, ca şi mortul din cavou. Integrat somnului de plumb, mortul bacovian devine o ipostază întoarsă a Creaţiei universale.
120
La G. Coşbuc, motivul comportă semnificaţia unor chinuri de nesuferit: „Bătăi şi chinuri, cînd ţipăm,/ Obezi şi lanţ, cînd ne mişcăm/ Şi plumb, cînd istoviţi strigăm/ Că vrem pămîntn
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
