MOARA ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Moara
Simbol al timpului care mistuie, macină lumea, moara este un loc vitaliza- tor, situat în miezul universului care se transformă continuu. In mentalităţile arhaice, destinul fiinţei poate fi răscolit prin vrăji care folosesc roata morii. Pentru M. Eliade, simbolul implică şi o sugestie a iniţierii în experienţa morţii; pentru el, moara este un alt simbol al labirintului infernal al vieţii, ca în nuvela „Podul”, în care personajul Vladimir îşi asociază existenţa cu o rătăcire prin moară. Moara este şi un simbol al măcinării, al neîntreruptei acţiuni erozive a timpului, dar şi un semn al transformării, al trecerii într-o altă stare materială.
Sub impulsul morii care macină se naşte revelaţia devenirii şi dorinţa de a trăi în ritmul transformării materiei; în poezia „Fata morarului” de G. Coşbuc, personajul capătă gîndul sinuciderii privind roata care se mişcă; impulsul ei ilustrează dorinţa de a-şi anula viaţa ri- sipindu-se în lume, ceea ce se întîmplă cu personajele din nuvela „Moara cu
noroc” de I. Slavici.
Un mai mare interes trezeşte simbolul morii părăsite. Abandonată şi ieşită din uz, moara atrage duhurile necurate, reprezentînd un loc în care timpul nu mai acţionează, materia se află în stagnare şi îşi pierde sensul de devenire continuă. Moara părăsită ca loc diabolizat apare şi la Slavici, în nuvela „Moara cu noroc”: Ghiţă ia în arendă o circiumă, aşezată la răscruce de drumuri, în loc pustiu, lîngă o moară părăsită; Dorinţa onestă a personajului de a-şi schimpă condiţia degenerează, el îşi pierde măsura, apoi şi sensul existenţial, minte, mră, ucide şi moare, circiuma însăşi mistulh- du-seîntr-un incendiu.
In poezia lirică, moara apare adeseori ca simbol al metamorfozelor timpului sau ca elegie a unui univers intrat în descompunere.
Simbol al timpului care mistuie, macină lumea, moara este un loc vitaliza- tor, situat în miezul universului care se transformă continuu. In mentalităţile arhaice, destinul fiinţei poate fi răscolit prin vrăji care folosesc roata morii. Pentru M. Eliade, simbolul implică şi o sugestie a iniţierii în experienţa morţii; pentru el, moara este un alt simbol al labirintului infernal al vieţii, ca în nuvela „Podul”, în care personajul Vladimir îşi asociază existenţa cu o rătăcire prin moară. Moara este şi un simbol al măcinării, al neîntreruptei acţiuni erozive a timpului, dar şi un semn al transformării, al trecerii într-o altă stare materială.
Sub impulsul morii care macină se naşte revelaţia devenirii şi dorinţa de a trăi în ritmul transformării materiei; în poezia „Fata morarului” de G. Coşbuc, personajul capătă gîndul sinuciderii privind roata care se mişcă; impulsul ei ilustrează dorinţa de a-şi anula viaţa ri- sipindu-se în lume, ceea ce se întîmplă cu personajele din nuvela „Moara cu
noroc” de I. Slavici.
Un mai mare interes trezeşte simbolul morii părăsite. Abandonată şi ieşită din uz, moara atrage duhurile necurate, reprezentînd un loc în care timpul nu mai acţionează, materia se află în stagnare şi îşi pierde sensul de devenire continuă. Moara părăsită ca loc diabolizat apare şi la Slavici, în nuvela „Moara cu noroc”: Ghiţă ia în arendă o circiumă, aşezată la răscruce de drumuri, în loc pustiu, lîngă o moară părăsită; Dorinţa onestă a personajului de a-şi schimpă condiţia degenerează, el îşi pierde măsura, apoi şi sensul existenţial, minte, mră, ucide şi moare, circiuma însăşi mistulh- du-seîntr-un incendiu.
In poezia lirică, moara apare adeseori ca simbol al metamorfozelor timpului sau ca elegie a unui univers intrat în descompunere.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
