MIOARA ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Mioară
O poveste galică descrie două turme de oi, unele albe şi celelalte negre, despărţite de un rîu. Ori de cîte ori behăia o oaie albă, una neagră trecea apa şi devenea albă; de cîte ori behăia o oaie neagră, una albă trecea apa şi devenea neagră. Intre malurile rîului, care simbolizează.
96
probabil, despărţirea dintre lumea terestră şi lumea de dincolo, se înalţă un arbore mare, din care o jumătate ardea de la rădăcină pînă în vîrf, pe cînd cealaltă parte era împodobită cu frunziş verde. Oile albe care ajung negre simbolizează sufletele ce coboară din cer pe pămînt; oile negre care ajung albe le închipuie pe acelea ce urcă de pe pămînt spre cer. Acest simbolism poate reprezenta adaptarea principiului conform căruia este nevoie de o viaţă de om pentru ca zeii să accepte să restituie o viaţă de om.
în balada populară „Mioriţa”, motivul mioarei semnifică comuniunea om- natură, afecţiunea reciprocă între animalul oracular şi fiinţa umană: mioara face parte din drumul de viaţă şi de moarte al păstorului, ea îl va însoţi în clipa trecerii în Nefiinţă. Zbuciumul ei care ţine „de trei zile-ncoace” atinge valorile tragicului. M. Eliade afirmă că „Oaia nu comunică o informaţie privind complotul, ci dezvăluie, într-o manieră oraculară, ceea ce a fost hotărît.” Mioara reprezintă animalul prevestitor al morţii ca pe un final de neevitat al vieţii. în opinia unor comentatori, oile care vor plînge „cu lacrimi de sînge” reprezintă bocitoarele.
Mioriţa a generat un motiv în literatura cultă; mioriticul se referă, în special, la reveria păstorului stimulat de mioara magică. în tradiţiile româneşti, oaia este animalul sacramental, păstrînd legături subtile cu metafora creştină a mielului - Iisus. Fiinţă imaculată, ocolită de duhurile rele, ea apare ca mesager al morţii şi adoptă o atitudine care o anticipă pe cea a păstorului: refuză hrana, iar gura nu-i „mai tace”. Jalea ei pregătitoare pentru trecerea în nefiinţă este reluată atunci
cînd invocă refugiul în „negru zăvoi”, la „umbră” şi „iarbă”, ceea ce favorizează visul şi reprezintă, simbolic, o coborîre pe puntea raiului.,
în poezia „Sara pe deal” de M. Emi- nescu, motivul e prezent prin descrierea peisajului domestic şi pastoral, cu turme şi sate ancestrale pierdute în depărtări. Dealul şi valea sînt componentele spaţiului mioritic. Din linia lui ondulată (vorba lui Blaga) se nasc în sufletul poetului nostalgii fără nume.
Motivul este reluat în „Mai am un singur dor” de M. Eminescu, avîndu-se în vedere seninătatea eroului liric în faţa morţii, care ne aminteşte de Orfeu: „Mai am un singur dor:/ în liniştea serii/ Să mă lăsaţi să mor/ La marginea mării”
Motivul mioritic e prezent în piesa lui I. Druţă „Frumos şi sfînt” prin personajul Călin. Viaţa simplă, în armonie cu legile eterne ale naturii este aspiraţia fundamentală a personajului: „Asta-i adevărata viaţâLUitâ-te numai cîtâ bi- necuvîntare înjur!.. Linişte, munţi verzi, aer curat, cer limpede!.. Vezi o grămadă de frumuseţi. De dragul acestei tihne am îndurat atîtea chinuri”. Muntele mioritic este locul unde personajul se reculege, se purifică. La finalut peisei, Călin trimite, prin băiatul Măriei, mesajul său mioritic: Maria să pregătească ştergare albe, găleţi noi şi masă plină de cozonaci pentru Călin, care va veni şi vor face, în sfîrşit, nuntă.
Identificăm motivul prin ideea că lumea ar fi un univers al sacrului în pastelul „Miezul iernii” de V. Alecsandri. Tabloul aminteşte de balada populară: „Mii de stele argintii”, ”în nemărginitul templu ard ca vecinice făclii
97
în contextul romanului „Baltagul” de M. Sadoveanu, motivul se concretizează prin faptul că acesta continuă acţiunea baladei populare.
O poveste galică descrie două turme de oi, unele albe şi celelalte negre, despărţite de un rîu. Ori de cîte ori behăia o oaie albă, una neagră trecea apa şi devenea albă; de cîte ori behăia o oaie neagră, una albă trecea apa şi devenea neagră. Intre malurile rîului, care simbolizează.
96
probabil, despărţirea dintre lumea terestră şi lumea de dincolo, se înalţă un arbore mare, din care o jumătate ardea de la rădăcină pînă în vîrf, pe cînd cealaltă parte era împodobită cu frunziş verde. Oile albe care ajung negre simbolizează sufletele ce coboară din cer pe pămînt; oile negre care ajung albe le închipuie pe acelea ce urcă de pe pămînt spre cer. Acest simbolism poate reprezenta adaptarea principiului conform căruia este nevoie de o viaţă de om pentru ca zeii să accepte să restituie o viaţă de om.
în balada populară „Mioriţa”, motivul mioarei semnifică comuniunea om- natură, afecţiunea reciprocă între animalul oracular şi fiinţa umană: mioara face parte din drumul de viaţă şi de moarte al păstorului, ea îl va însoţi în clipa trecerii în Nefiinţă. Zbuciumul ei care ţine „de trei zile-ncoace” atinge valorile tragicului. M. Eliade afirmă că „Oaia nu comunică o informaţie privind complotul, ci dezvăluie, într-o manieră oraculară, ceea ce a fost hotărît.” Mioara reprezintă animalul prevestitor al morţii ca pe un final de neevitat al vieţii. în opinia unor comentatori, oile care vor plînge „cu lacrimi de sînge” reprezintă bocitoarele.
Mioriţa a generat un motiv în literatura cultă; mioriticul se referă, în special, la reveria păstorului stimulat de mioara magică. în tradiţiile româneşti, oaia este animalul sacramental, păstrînd legături subtile cu metafora creştină a mielului - Iisus. Fiinţă imaculată, ocolită de duhurile rele, ea apare ca mesager al morţii şi adoptă o atitudine care o anticipă pe cea a păstorului: refuză hrana, iar gura nu-i „mai tace”. Jalea ei pregătitoare pentru trecerea în nefiinţă este reluată atunci
cînd invocă refugiul în „negru zăvoi”, la „umbră” şi „iarbă”, ceea ce favorizează visul şi reprezintă, simbolic, o coborîre pe puntea raiului.,
în poezia „Sara pe deal” de M. Emi- nescu, motivul e prezent prin descrierea peisajului domestic şi pastoral, cu turme şi sate ancestrale pierdute în depărtări. Dealul şi valea sînt componentele spaţiului mioritic. Din linia lui ondulată (vorba lui Blaga) se nasc în sufletul poetului nostalgii fără nume.
Motivul este reluat în „Mai am un singur dor” de M. Eminescu, avîndu-se în vedere seninătatea eroului liric în faţa morţii, care ne aminteşte de Orfeu: „Mai am un singur dor:/ în liniştea serii/ Să mă lăsaţi să mor/ La marginea mării”
Motivul mioritic e prezent în piesa lui I. Druţă „Frumos şi sfînt” prin personajul Călin. Viaţa simplă, în armonie cu legile eterne ale naturii este aspiraţia fundamentală a personajului: „Asta-i adevărata viaţâLUitâ-te numai cîtâ bi- necuvîntare înjur!.. Linişte, munţi verzi, aer curat, cer limpede!.. Vezi o grămadă de frumuseţi. De dragul acestei tihne am îndurat atîtea chinuri”. Muntele mioritic este locul unde personajul se reculege, se purifică. La finalut peisei, Călin trimite, prin băiatul Măriei, mesajul său mioritic: Maria să pregătească ştergare albe, găleţi noi şi masă plină de cozonaci pentru Călin, care va veni şi vor face, în sfîrşit, nuntă.
Identificăm motivul prin ideea că lumea ar fi un univers al sacrului în pastelul „Miezul iernii” de V. Alecsandri. Tabloul aminteşte de balada populară: „Mii de stele argintii”, ”în nemărginitul templu ard ca vecinice făclii
97
în contextul romanului „Baltagul” de M. Sadoveanu, motivul se concretizează prin faptul că acesta continuă acţiunea baladei populare.
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră
