MANASTIRE ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza

Mănăstire
Sufletul românesc se caracterizează printr-o puternică notă de religiozitate, deoarece cultura noastră porneşte din curtea mănăstirilor. Mănăstirea reprezintă un spaţiu sacru, purificat, în care se refugiază deopotrivă monarhul, cărturarul sau cel care se găteşte să treacă în nefiinţă: între zidurile acestor lăcaşuri de asistenţă şi rugă, de cultură şi artă, şi-au cîntat, în anii bătrîneţii, pacea, în pregătirea pentru viaţa viitoare, membri ai familiilor domnitoare şi fruntaşi ai marii boierimi. Uneori, mănăstirea devine cadrul de desfăşurare a acţiunii, accentuînd nota romantică a operei, un spaţiu tainic. Mănăstirea este comparată cu un Ierusalim ceresc: la încrucişarea
93
celor patru căi ale spaţiului, o fîntînă, un arbore, o coloană din construcţia ei marchează centrul lumii. Mănăstirea este, totodată, un centru cosmic legat de cele trei nivele ale universului: lumea subterană (prin fîntînă), suprafaţa solului, lumea cerească (prin arbore, trandafir, coloană sau cruce). Forma sa pătrată sau dreptunghiulară, deschisă sub bolta cerului reprezintă unirea dintre cer şi pă- mînt. Mănăstirea este simbolul intimei relaţii cu divinitatea.
In „Meşterul Manole” de L. Blaga, creatorul este un răzvrătit şi, asemeni lui Prometeu, dăruieşte oamenilor, prin sacrificiul său, o valoare absolută - mănăstirea. Ca expresie a sacrului ce Incorporează perfecţiunea, din perspectiva expresionismului, simbolul mănăstirii este traducerea poetică a aspiraţiei spre desăvîrşire. '
Alteori, acest motiv sugerează religiozitatea poporului român. Un exemplu în acest sens este romanul „Fraţii Jderi” de M. Sadoveanu: scena de la începutul operei îl înfăţişează pe domnitorul Ştefan cel Mare participînd la hramul mănăstirii Neamţ.

Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră