ICOANA ce reprezinta ce semnifica ce simbolizeaza
Icoană
Icoana este imaginea divină, sacră nu numai pentru forma specifică pe care o are în Biserica ortodoxă; ea este, înainte de toate, reprezentare - în limitele incapacităţii de a traduce adecvat divinul - a realităţii transcendente şi suport al meditaţiei; ea tinde să fixeze mintea asupra imaginii care, la rîndul ei, o transmite mai departe. Icoana este, se spune, o fereastră deschisă între pămînt şi cer, dar în ambele sensuri. Lumină cerească, lumină a transfigurării fixate pe iconostas, icoanele se află la limita dintre lumea
senzorială şi lumea spirituală: ele sînt reflectarea celei de-a doua în prima, dar şi calea de acces de la prima la a doua. Obiect de cult, cu funcţii miraculoase, legătură între lumea profană şi cea sacră, în limbajul poeziei, icoana simbolizează imaginea semnificativă, adeseori încărcată de valorile tradiţiei. Icoana este şi prilej de confesiune şi desăvîrşire morală a fiecăruia dintre noi.
Pentru Eminescu, icoana defineşte imaginea poetică: „Ce e poezia? înger palid cu priviri curate,! Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate,! Strai de purpură şi aur peste ţărîna cea grea”.
Sensul e reluat şi de T. Arghezi în poezia „Testament”: „Dw graiul lor cu- ndemnuri pentru vite! Eu am făcut cuvinte potrivite! Şi leagăne urmaşilor stâ- pîni.! Şi, frâmîntate mii de săptămînij Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane
In „Poveste” de I. L. Caragiale, unul dintre cei trei prinţi cumpără o icoană a Maicii Preciste făcătoare de minuni şi cu ajutorul ei o readuce la viaţă pe Ileana.
D. Matcovschi identifică chipul mamei cu cel al unei icoane: „Odihneşte-te, mamă, tu, unica noastră icoană”, iar la V. Teleucă icoana ieste cuvîntul-imagine cu care este comparată aşteptarea: „£ o icoană vie toată aşteptarea, avere necurmată a sufletului meu”.
In „Nunta Zamfirei” de G. Coşbuc motivul evocă chipul frumos al miresei: „îcoană-ntr-un altar s-o pui! La închinat.”
Icoana este imaginea divină, sacră nu numai pentru forma specifică pe care o are în Biserica ortodoxă; ea este, înainte de toate, reprezentare - în limitele incapacităţii de a traduce adecvat divinul - a realităţii transcendente şi suport al meditaţiei; ea tinde să fixeze mintea asupra imaginii care, la rîndul ei, o transmite mai departe. Icoana este, se spune, o fereastră deschisă între pămînt şi cer, dar în ambele sensuri. Lumină cerească, lumină a transfigurării fixate pe iconostas, icoanele se află la limita dintre lumea
senzorială şi lumea spirituală: ele sînt reflectarea celei de-a doua în prima, dar şi calea de acces de la prima la a doua. Obiect de cult, cu funcţii miraculoase, legătură între lumea profană şi cea sacră, în limbajul poeziei, icoana simbolizează imaginea semnificativă, adeseori încărcată de valorile tradiţiei. Icoana este şi prilej de confesiune şi desăvîrşire morală a fiecăruia dintre noi.
Pentru Eminescu, icoana defineşte imaginea poetică: „Ce e poezia? înger palid cu priviri curate,! Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate,! Strai de purpură şi aur peste ţărîna cea grea”.
Sensul e reluat şi de T. Arghezi în poezia „Testament”: „Dw graiul lor cu- ndemnuri pentru vite! Eu am făcut cuvinte potrivite! Şi leagăne urmaşilor stâ- pîni.! Şi, frâmîntate mii de săptămînij Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane
In „Poveste” de I. L. Caragiale, unul dintre cei trei prinţi cumpără o icoană a Maicii Preciste făcătoare de minuni şi cu ajutorul ei o readuce la viaţă pe Ileana.
D. Matcovschi identifică chipul mamei cu cel al unei icoane: „Odihneşte-te, mamă, tu, unica noastră icoană”, iar la V. Teleucă icoana ieste cuvîntul-imagine cu care este comparată aşteptarea: „£ o icoană vie toată aşteptarea, avere necurmată a sufletului meu”.
In „Nunta Zamfirei” de G. Coşbuc motivul evocă chipul frumos al miresei: „îcoană-ntr-un altar s-o pui! La închinat.”
Lista cu toate Simbolurile
Lista cu toate Motivele
Lista cu toate Operele
Donează pentru comunitatea noastră